REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Partidul România Unită al lui Diaconu şi-a lansat sucursală la Constanța

Partidul România Unită al lui Diaconu şi-a lansat sucursală la Constanța

Replica API 15 septembrie 2014 | 07:57 407

O altfel de politică

O altfel de politică

Partidul România Unită, conceput de deputatul independent, Bogdan Diaconu, recent demisionar din PSD, şi-a lansat oficial cea dintâi filială, cea de la Constanţa. Alături de Vlad Hogea (prim-vicepreşedintele formaţiunii), Horaţiu Serb, Adrian Câmpurean, Costin Haţeganu, Mircea Lungu, Ovidiu Darian, Dumitrele Diana Mihaela (membri în Comitetul de Iniţiativă al PRU), Diaconu a fost acompaniat şi de preşedintele interimar formaţiunii locale, avocatul constănţean, Dumitru Bădrăgan. În vârstă de 39 de ani, fostul lider al PER va prelua şefia PRU Constanţa, acestea dar şi celelalte detalii privind noua formaţiune politică fiind exprimate în cadrul conferinţei de presă, organizată duminică la un hotel din staţiunea Mamaia.

"O structură nouă, care va propune o altfel de politică pentru România, dar şi o altfel de politică pentru judeţul Constanţa. Le mulţumesc colegilor care sunt astăzi prezenţi în Constanţa alături, domnului preşedinte, Bogdan Diaconu. Dorim să transmitem un mesaj către constănţeni, un mesaj lupta pe care dorim să o ducem în acest judeţ şi în acest municipiu", a declarat Bădrăgan. Iniţiativa este una curajoasă şi deşi vorbim de faza incipient a proiectului, reprezentanţii PRU nu se sfiesc să atace la baionetă. Ţintele sunt mari, aşteptările pe măsură. "Am venit astăzi să constituim prima filială teritorială a celui mai tânăr partid din România şi am bucuria de a fi întâlnit nişte oameni exact aşa cum mă aşteptam: oameni care cred în valorile româneşti, cred în posibilitatea de schimbare a lucrurilor în bine şi a drumului greşit pe care România a mers în ultimii 25 de ani. Dacă vom reuşi să avem în fiecare colţişor al României grupuri de oameni la fel de inimoşi ca la Constanţa, vom reuşi ca în 2016, atât la locale, cât şi la parlamentare, să dezvoltăm partidul atât de bine, încât să intrăm cu demnitate, cu fruntea sus, pe uşa din faţă în Parlamentul României, cu un scor suficient de mare încât să putem determina schimbarea lucrurilor", a declarat Diaconu, acompaniat de fostul deputat, Hogea, care a anunţat scopurile formaţiunii atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. "Ca poziţie pe scena politică, ne propunem să fim o formaţiune de centru, care să fie caracterizată de mai multe principii, cele de bază fiind principiul justiţiei sociale, protecţionismul economic, păstrarea şi promovarea identităţii naţionale, unificarea celor două state româneşti de pe harta Europei şi, foarte important, eradicarea corupţiei şi războiul total pe care noi îl declarăm sistemului de tip mafiot care parazitează România de 25 de ani încoace. Suntem şi un partid de generaţie, format din oameni tineri, care nu mai suportă ca, în România, balanţa guvernamentală să fie dată de o formaţiune extremistă, precum UDMR, iar clasa politică penală şi coruptă să servească propriilor interese şi nu interesului naţional, mai larg al poporului român. (...) La nivelul judeţului Constanţa, suntem un partid anti Mazăre! Nu putem pactiza cu duşmanul, este şi unul din motivele pentru care Bogdan Diaconu a făcut acel gest de curaj, unic în politica postdecembristă, de a pleca dintr-un partid aflat la guvernare, de a părăsi un loc comod", a precizat Hogea.

În ceea ce priveşte înfiinţarea legală a partidului, Diaconu speră ca aceasta să devină o realitate până la finele acestui an, pentru anul viitor să demareze cu primul congres al partidului. "Dacă în trei săptămâni am strâns aproape 24.000 de semnături, sigur ne propunem să depunem 50.000 de semnături, cred că până la jumătatea lunii octombrie vor fi toate depuse la Tribunalul Bucureşti, sperând ca spre finele lui noiembrie sau jumătatea lui decembrie să fie înregistrat partidul în mod legal, dacă nu există contestaţii. Vom vedea. Dacă există contestaţii, pe undeva prin ianuarie, februarie. Oricum, în luna februarie ne-am propus să avem primul congres al PRU. (...) Săptămâna viitoare plec la Timiş, la Arad şi la Bihor, urmând, probabil, imediat în luna octombrie un turneu în Moldova. Oricum, până la finele anului, ne-am propus să deschidem filiala în toate judeţele", a menţionat Diaconu.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614