REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Partidul S.O.S. România susține că Nicușor Dan vrea premier de la partidul Dianei Șoșoacă

Partidul S.O.S. România susține că Nicușor Dan vrea premier de la partidul Dianei Șoșoacă

A.F. 22 mai 2026 | 00:00 905

Partidul S.O.S. România susține că Administrația Prezidențială a contactat formațiunea pentru o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni, programată pentru 21 mai 2026, în contextul discuțiilor privind formarea viitorului Guvern. Într-un comunicat transmis miercuri, formațiunea condusă de Diana Șoșoacă afirmă că senatorul Dumitru Manea, cunoscut și sub numele de Miron Manega, ar fi fost întrebat despre posibilitatea de a conduce Executivul.

Partidul S.O.S. Romania sustine ca Nicusor Dan vrea premier de la partidul Dianei sosoaca

Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările de joi, 21 mai 2026, vizează grupurile parlamentare Uniți pentru România, PACE – Întâi România și parlamentarii neafiliați, după ce luni președinte a avut discuții cu PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, minoritățile naționale, S.O.S. România și POT.

S.O.S. România acuză Cotroceniul că ar fi chemat „grupuri ilegale și neconstituționale”

În comunicatul transmis miercuri, S.O.S. România critică dur noua rundă de discuții de la Cotroceni și susține că Administrația Prezidențială ar fi chemat la consultări „așa-zise grupuri ilegale și neconstituționale din Parlament”. Formațiunea acuză că, prin această procedură, ar fi încălcată Constituția, acuzații pe care le formulează într-un limbaj extrem de dur la adresa președintelui Nicușor Dan și a Administrației Prezidențiale.

Partidul leagă noua invitație de discuțiile purtate anterior de delegația S.O.S. România la Cotroceni, inclusiv de tema libertății de exprimare și de inițiativa privind abrogarea așa-numitei „legi Vexler”, inițiativă pe care formațiunea o atribuie senatorului Dumitru Manea/Miron Manega.

S.O.S. România mai susține că, la precedenta întâlnire, președintele Nicușor Dan l-ar fi felicitat pe senatorul Dumitru Manea pentru proiectul de lege privind abrogarea Legii Vexler. Informația este prezentată de partid în comunicatul de presă și nu a fost confirmată public, până în acest moment, de Administrația Prezidențială.

Partidul afirmă că Manea ar fi fost întrebat dacă vrea să conducă Guvernul

Potrivit comunicatului S.O.S. România, în convorbirea telefonică prin care formațiunea ar fi fost anunțată despre noua rundă de consultări, senatorului Miron Manega i s-ar fi transmis că Administrația Prezidențială „s-a aplecat mai mult” asupra celor discutate cu delegația partidului și că ar exista interes pentru o discuție privind posibilitatea ca acesta să conducă Guvernul.

„Nu am reușit să o contactăm pe doamna președinte Diana Iovanovici-Șoșoacă, astfel că vă anunțăm pe dumneavoastră direct cu privire la faptul că ne-am aplecat mai mult asupra celor discutate cu delegația S.O.S. România și ne gândeam dacă nu ați vrea să discutăm cu privire la posibilitatea ca dvs. să conduceți Guvernul României”, este mesajul pe care partidul susține că l-ar fi primit senatorul Dumitru Manea.

În aceeași relatare, reprezentantul Administrației Prezidențiale ar fi invocat „un program de guvernare foarte apreciat de români” și ar fi propus o întâlnire după consultările programate cu noile grupuri parlamentare și cu parlamentarii neafiliați.

Manea ar fi cerut lămuriri privind legitimitatea noilor grupuri parlamentare

S.O.S. România susține că senatorul Dumitru Manea a răspuns întrebând care este „legitimitatea și constituționalitatea” grupurilor nou formate. Potrivit comunicatului, senatorul ar fi transmis că va discuta subiectul după consultări cu Diana Șoșoacă și cu ceilalți membri ai conducerii partidului.

În urma acestei presupuse propuneri, S.O.S. România anunță că a convocat de urgență Comitetul Național al partidului.

Până la momentul transmiterii comunicatului S.O.S. România, Administrația Prezidențială nu anunțase public o propunere privind desemnarea lui Dumitru Manea/Miron Manega pentru funcția de prim-ministru. Singura informație oficială disponibilă public privind ziua de joi se referă la consultările cu grupurile Uniți pentru România, PACE – Întâi România și parlamentarii neafiliați, în cadrul eforturilor de constituire a unei majorități pentru viitorul Guvern, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere