REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Patinaj artistic: Campionul mondial Ilia Malinin, învingător pentru a treia oară în concursul Skate America

Patinaj artistic: Campionul mondial Ilia Malinin, învingător pentru a treia oară în concursul Skate America

A.F. 23 octombrie 2024 | 00:00 356

Americanul Ilia Malinin, campionul mondial en titre, a câştigat pentru a treia oară în cariera sa concursul Skate America, prima dintre cele şase etape ale circuitului ISU Grand Prix la patinaj artistic, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Allen (Texas).

Patinaj artistic: Campionul mondial Ilia Malinin, invingator pentru a treia oara in concursul Skate AmericaIlia Malinin

Aflat în frunte după programul scurt, Malinin a comis mai multe erori în prestaţia sa de duminică, schimbând în plin program un "quad" într-o dublă răsucire, înainte de a pune mâinile pe gheaţă după o altă figură. Cu toate acestea, americanul a rămas în frunte şi a ridicat publicul în picioare cu o săritură pe spate la finalul prestaţiei sale, o mişcare autorizată din nou de Federaţia internaţională, după ce a fost mult timp penalizată.

Cu un total de 290,12 puncte, Malinin i-a devansat pe francezul Kevin Aymoz (282,88 puncte) şi pe japonezul Kao Miura (278,67 puncte).

În proba de dans pe gheaţă, victoria a revenit perechii britanice compuse din Lilah Fear şi Lewis Gibson, care au reuşit să-i învingă pe dubli campionii mondiali americani Madison Chock şi Evan Bates.

Circuitul ISU Grand Prix va continua în acest weekend la Halifax, cu Skate Canada, citează Agerpres.

Clasamente: Masculin

1. Ilia Malinin (SUA) 290,12 puncte (190,43 puncte în programul liber)
2. Kevin Aymoz (Franţa) 282,88 puncte (190,84 puncte în programul liber)
3. Kao Miura (Japonia) 278,67 puncte (179,13 puncte în programul liber)
....

Dans pe gheaţă

1. Lilah Fear-Lewis Gibson (Marea Britanie) 206,38 puncte (122,82 puncte în programul liber)
2. Madison Chock-Evan Bates (SUA) 205,63 puncte (127,75 puncte în programul liber)
3. Olivia Smart-Tim Dieck (Spania) 189,44 puncte (118,45 puncte în programul liber)
...

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere