Patinaj artistic: Franţuzoaica Papadakis şi americanca Hubbel vor forma o pereche la o gală în Elveţia
Patinaj artistic: Franţuzoaica Papadakis şi americanca Hubbel vor forma o pereche la o gală în Elveţia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDouă campioane olimpice la dans pe gheaţă, franţuzoaica Gabriella Papadakis şi americanca Madison Hubbell, şi-au anunţat sâmbătă intenţia de a forma un cuplu în cadrul unei gale de patinaj din luna februarie, prima care are ca scop "înlăturarea stereotipurilor de gen", scrie AFP.
Cele două, cvintupla campioană mondială şi campioană olimpică, Gabriella Papadakis, şi campioana olimpică pe echipe, Madison Hubbell, vor evolua împreună la gala "Art on Ice", programată în mai multe oraşe din Elveţia în februarie 2025, potrivit unui comunicat de presă publicat sâmbătă.
Această "premieră mondială" îşi propune "să arate că sportul nostru poate fi mai incluziv, mai modern şi mai curajos", a explicat Papadakis, care a anunţat, la începutul lunii decembrie, că îşi încheie cariera profesionistă alături de partenerul său Guillaume Cizeron. "De asemenea, vrem să înlăturăm anumite stereotipuri legate de aşteptările faţă de femeile din sport: să fim mereu feminine şi fragile", a adăugat ea.
"Cu acest proiect, visăm la un viitor în care toată lumea să-şi poată găsi locul pe gheaţă, indiferent de viziunea sau identitatea sa", a arătat Hubbell.
Spectacolul se va concentra pe "călătoria interioară a fiecărei fiinţe umane", potrivit producătorului Oliver Honer, care speră că va declanşa "o mică revoluţie în lumea patinajului artistic", citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













