REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Patiserii francezi au realizat un tort de căpşuni lung de 121 de metri, record de Guinness Book

Patiserii francezi au realizat un tort de căpşuni lung de 121 de metri, record de Guinness Book

Robert NENCIU 26 aprilie 2025 | 00:00 222

Patiserii francezi au finalizat miercuri un tort de căpşuni lung de 121,8 metri, cu 4.000 de ouă, despre care au afirmat că este cel mai lung din lume realizat vreodată.

Patiserii francezi au realizat un tort de capsuni lung de 121 de metri, record de Guinness Book

Youssef El Gatou a reunit 20 de bucătari pentru a realiza această capodoperă de 1,2 tone, a cărei finalizare a durat o săptămână şi care a fost aşezată pe mese într-un patinoar din Argenteuil, o suburbie a Parisului, pentru ca locuitorii să o poată inspecta.

Efortul a depăşit un tort de căpşuni lung de 100,48 m realizat în oraşul italian San Mauro Torinese în 2019.

Pentru tortul lui El Gatou s-au folosit, de asemenea, 350 de kilograme de căpşuni, 150 kg de zahăr şi 415 kg de smântână.

Pentru a revendica recordul în Guinness Book, tortul trebuia să aibă cel puţin opt centimetri lăţime şi opt centimetri înălţime.

A fost o iniţiativă a Maison Héloise, o patiserie renumită din Argenteuil. Cu acest record certificat de un arbitru din Cartea Recordurilor, Franţa recâştigă titlul pentru cel mai lung tort de căpşuni, care era deţinut din 2019 de Italia cu o prăjitură de 100,48 metri.

Acest tort gigantic a fost creaţia patiserului Youssef El Gatou, care căuta un record mondial de bătut, ca un omagiu adus fascinaţiei sale din copilărie pentru Cartea Recordurilor.

"Am căutat un produs sau o patiserie franceză şi am vrut, de asemenea, să pun în valoare produse locale, deci căpşuni franceze şi materii prime precum lapte, smântână, unt etc.", a explicat el pentru AFP. Locuitorii din Argenteuil care au mers miercuri să vadă recordul de calorii au primit o bucată, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere