REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Patroana penală Druiu, de la Ecorustica House, încă nu a fost prinsă

Patroana penală Druiu, de la Ecorustica House, încă nu a fost prinsă

Replica API 11 mai 2012 | 00:00 130

La un an de la arestarea în lipsă,

La un an de la arestarea în lipsă,

O femeie care a tras sute de ţepe unor persoane, printr-o tentativă de agenţie de turism, este căutată de poliţiştii constănţeni, pentru punerea în executare a unui mandat de arestare de 30 de zile, emis pe numele ei, în lipsă. Femeia se numeşte Magdalena Druiu, are 57 de ani, şi parcă a intrat în pământ. Mandatul de arestare a fost emis în urmă cu un an, pe 16 mai 2011, însă nici până în momentul de faţă nu s-a putut pune mâna pe ea. Procurorii şi poliţiştii o caută, după ce a fost dată în urmărire generală, pentru a o aduce în faţa legii penale, însă ipotezele anchetatorilor, precum că femeia ar fi fugit din ţară, par a se adeveri, deşi, oficial, nu se ştie nimic în acest sens. Magdalena Druiu este acuzată că a înşelat mai multe persoane, timp de câţiva ani, prin intermediul mai multor agenţii de turism pe care le administra, ultima fiind SC Ecorustica House. Ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ, fiind coordonaţi de procurori, susţin că, în perioada 2009 - 2011, în calitate de administrator 2 firme de turism, Ecorustica House şi Personal Expert, a înşelat, numai în ultima perioadă, peste 150 persoane, cărora le-a încasat diverse sume de bani pentru organizarea de excursii în străinătate, fără a achita operatorilor de turism contravalorile serviciilor de cazare şi transport. "Prejuidiciul reclamat se ridică la peste 600.000 lei, motiv pentru care s-a pus sechestru asigurator pe apartamentul acesteia, din municipiul Constanţa. Este căutată în continuare de poliţişti, pentru a fi adusă în faţa legii penale", ne-au declarat anchetatorii. Şefa Asociaţiei Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, ne-a declarat, la un moment dat, că: "Este o infractoare care, de ani buni, se ocupă numai cu înşelăciuni. De mai multe ori am emis comunicate în presa locală şi am făcut sesizări la Poliţie şi Parchet, la un moment dat a fost chiar arestată, apoi eliberată, după care a revenit cu o altă agenţie, prin care a tras alte ţepe. De mai multe ori a lăsat grupuri-grupuri de elevi şi adulţi pe jos, în toate ţările, după ce le-a luat banii. Vina este a Ministerului Turismului, care dă licenţe fără discernământ. Ministerul nu ştie că în spatele acelor firme se află mereu aceeaşi persoană. Dacă Ministerul nu ar avea licenţă, nu ar putea să îşi deschidă agenţie şi să tragă ţepe", ne-a declarat Corina Martin. Drept urmare, în luna iulie a anului trecut, agenţia de turism Ecorustica House a rămas fără licenţă, după ce Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale a retras mai multe licenţe unor astfel de agenţii, motivul fiind acela că societăţile nu mai funcţionează la sediul înscris în licenţă.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108