REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
17.7° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Patronat: Hotelurile de la mare, ocupate 80% în primele zile din septembrie

Patronat: Hotelurile de la mare, ocupate 80% în primele zile din septembrie

Replica API 7 septembrie 2020 | 00:00 886

Hotelurile de pe întreg litoralul românesc atinseseră, până la 15 iulie, un grad mediu de ocupare de 37%, faţă de 75% în aceeaşi perioadă din 2019, iar la început de septembrie hotelurile de la mare sunt ocupate în proporţie de aproximativ 80%, mai mult de jumătate din turişti plătind cu vouchere de vacanţă, arată o analiză Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa (OPMCA), scrie news.ro, citat de economica.net.

"Voucherele de vacanţă au salvat sezonul estival în acest an, mai mult de jumătate dintre turiştii veniţi pe litoralul românesc, inclusiv în aceste prime zile din septembrie, făcând rezervări pe care le-au achitat cu tichete de vacanţă emise anul trecut şi a caror valabilitate a fost prelungită până în luna mai 2021. Fără cazările cu vouchere, hotelierii de pe litoral, care şi aşa au avut cu 30% mai puţini clienţi decât anul trecut pe durata întregului sezon, ar fi intrat în colaps", potrivit unei analize a Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa (OPMCTA), care solicită Guvernului să emită vouchere de vacanţă şi în acest an, pentru ca turiştii să-şi permită să meargă în vacanţe interne şi în 2021.

Până pe data de 15 iulie, anul acesta, hotelurile de pe întreg litoralul românesc atinseseră un grad mediu de ocupare de 37%, nereuşind să-şi acopere nici măcar costurile de funcţionare, după ce în luna mai şi în prima parte din iunie nu au putut primi turişti, pentru că nu fuseseră emise normele de funcţionare, dar şi din cauza "bâjbaielilor de comunicare" din partea autorităţilor centrale.

Patronatul precizează că agentii economici de pe litoral nu au avut nici un fel de predictibilitate sau scenariu disponibil, deşi au solicitat sprijin în a pregăti un mod de acţiune pentru sezonul care se apropia. Prin comparaţie, anul trecut, pe data de 15 iulie, gradul mediu de ocupare pe litoral se ridica la 75%.

Ulterior, după data de 15 iulie, atunci când au aflat că va fi o cvasi-relaxare, românii au început să vină în număr mai mare pe litoral. Constatând că nu-şi riscă sănătatea dacă vin la mare şi că proprietăţile clasificate au implementat numeroase procedure de protective anti-Covid-19, turiştii au început să rezerve în număr mai mare pachete pentru sfârşitul lui iulie şi începutul lui august.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212