REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Patronii stației GPL din Crevedia rămân în arest

Patronii stației GPL din Crevedia rămân în arest

Natalia Paun 26 ianuarie 2024 | 20:44 1003

Patronii staţiei GPL de la Crevedia, Daniel Ionuţ Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stângă, rămân în arest la domiciliu, a decis Tribunalul Bucureşti, iar decizia instanţei este definitivă.

Patronii statiei GPL din Crevedia raman in arest

Patronii stației din Crevedia

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, ca nefondată, contestaţia formulată de Daniel Ionuţ Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stângă împotriva decizia Judecătoriei Sectorului 5 de prelungire a arestului la domiciliu. 

“În baza art. 425 ind.1 alin. 7 pct.1 lit.b C.proc.pen. rap. la art. 204 C.proc.pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpaţii Doldurea Ionuţ - Daniel şi Stîngă Cosmin-Ionuţ, împotriva încheierii din data de 19.01.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 1213/302/2024 şi menţine încheierea contestată”, se arată în minuta instanţei.Decizia magistraţilor este definitivă. 

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti hotărâse, în data de 19 ianuarie, prelungirea arestului la domiciliu pentru Daniel Ionuţ Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stângă, pentru încă 30 de zile. 

În luna august, la Crevedia au avut loc explozii şi un incendiu, soldate cu moartea a şase persoane şi rănirea a peste 50, potrivit news.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere