REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.1° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Patronul Restaurantului Beirut, George Karam, riscă 20 de ani de puşcărie

Patronul Restaurantului Beirut, George Karam, riscă 20 de ani de puşcărie

Replica API 4 iunie 2014 | 00:00 163

Pus sub control judiciar, alături de constructorul care a modificat clădirea

Pus sub control judiciar, alături de constructorul care a modificat clădirea

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că, în urma cercetărilor privind incendiul produs în Restaurantul Beirut din municipiul Constanţa, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de George Karam, SC Middle East Partners SRL, Constantin Pavel şi SC Tinel Cristi SRL, "sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii".

Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale "rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, în lipsa oricăror proiecte, avize, autorizaţii, fără respectarea reglementărilor privind stabilitatea şi rezistenţa în construcţii, George Karam - în calitate de administrator şi asociat majoritar al firmei SC Middle East Partners SRL, precum şi Constantin Pavel, în calitate administrator şi asociat unic al SC Tinel Cristi SRL, au modificat prin supraetajare (mansardare) o construcţie din lemn - ridicată anterior în curtea unui imobil din Constanţa - şi au amenajat Restaurantul Beirut, folosind soluţii şi metode de construire adoptate de către cei doi administratori (care nu aveau studii şi cunoştinţe temeinice de specialitate), cu consecinţa decesului a trei persoane, a vătămării corporale a altor două şi distrugerea imobilului modificat, în urma incendiului produs". Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului s-a constatat că imobilul în cauză a suferit prăbuşiri şi deplasări de 400 ale structurii de rezistenţă, respectiv prăbuşiri ale acoperişului construcţiei şi podelei mansardei, se mai arată în comunicatul PÎCCJ. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, prin ordonanţă, la data de 2 iunie 2014, măsura controlului judiciar faţă de cei doi inculpaţi, persoane fizice. Dacă instanţa de judecată îi va găsi vinovaţi pe cei doi, ei riscă închisoare de până la 20 de ani. Reamintim că trei tinere au ars de vii într-un incendiu violent care a cuprins Restaurantul Beirut în luna aprilie a acestui an.

A.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272