REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Patru echipe româneşti de handbal şi-au aflat adversarele din preliminariile European League

Patru echipe româneşti de handbal şi-au aflat adversarele din preliminariile European League

Replica API 20 iulie 2022 | 00:00 831

Patru echipe româneşti de handbal, trei masculine şi una feminină, şi-au aflat, marţi, adversarele din preliminariile European League, la tragerea la sorţi de la Viena, anunță news.ro.

La masculin, în primul tur al competiţiei vor intra trei echipe româneşti, care vor juca după cum urmează: HCDS Constanţa - Chambery Savoie MB HB (Franţa), Minaur Baia Mare - FTC (Ungaria) şi IK Sävehof (Suedia) - Potaissa Turda.

Direct în turul secund a fost acceptată Steaua Bucureşti, iar tragerea la sorţi pentru această fază va avea loc în 6 septembrie.

În total, 46 de echipe s-au înscris în noua ediţie a competiţiei. Primul tur programează meciuri în 27-28 august (tur) şi 3-4 septembrie (retur).

În grupe sunt calificate direct 24 de echipe, prima etapă fiind programată în 25 octombrie. Primele patru clasate se vor califica apoi în optimi, cu meciuri în dublă manşă eliminatorie (21 şi 28 martie 2023). Vor urma sferturile de finală (11 şi 18 aprilie) şi Turneul Final Four (27-28 mai).

La feminin, România va avea trei reprezentante în aceeaşi competiţie: Gloria Buzău în turul 2, respectiv SCM Râmnicu Vâlcea, Măgura Cisnădie în turul 3.

Gloria Buzău va juca în turul 2 cu Costa del Sol Malaga (Spania), cu manşa tur pe teren propriu. În total, 37 de echipe vor lua startul.

SCM Râmnicu Vâlcea şi Măgura Cisnădie îşi vor afla adversarele din turul 3 la tragerea la sorţi din 18 octombrie.

Turul 2 programează meciuri în 8-9 şi 15-16 octombrie, iar turul 3, pentru calificarea în faza grupelor, în 3-4 şi 10-11 decembrie.

Meciurile din faza grupelor vor debuta în 7-8 ianuarie 2023, urmate de sferturi în luna martie, respectiv de Turneul Final Four în 13-14 mai, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272