REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Patru migranţi iranieni şi un complice britanic, depistaţi de poliţiştii de frontieră

Patru migranţi iranieni şi un complice britanic, depistaţi de poliţiştii de frontieră

Replica API 19 decembrie 2013 | 00:00 220

În data de 16.10.2013, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Negru Vodă au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 23.30, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, pe raza localităţii Negru Vodă din judeţul Constanţa, un autoturism Honda cu numere de Marea Britanie în care se aflau cinci persoane, trei adulţi şi doi minori. În urma verificărilor a fost stabilit faptul că patru dintre persoane sunt cetăţeni iranieni, cu vârste între 4 şi 40 ani, iar conducătorul auto este cetăţean britanic de origine iraniană, în vârstă de 42 de ani. Conducătorul auto a intrat legal în România în seara aceleiaşi zile, în jurul orei 22.50, prin P.T.F. Negru Vodă, după care a oprit în apropierea frontierei pentru a prelua grupul de migranţi, care formează o familie. Extinderea cercetărilor a stabilit că cei patru migranţi iranieni au traversat, la adăpostul întunericului, frontiera de stat dinspre R. Bulgaria, pe jos, după care şi-au continuat călătoria cu autoturismul în cauză, cu scopul de a ajunge în Marea Britanie. Cetăţenii iranieni au fost predaţi, în după-amiaza zilei de 17.10.2013, autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state. Poliţiştii de frontieră le-au întocmit cetăţenilor iranieni actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de "intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, art. 1 din O.U.G. 105/2001, iar cetăţeanul englez va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de "complicitate la intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat", faptă prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272