REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Paul Stănescu, PSD: Nu vă fie frică, în toamnă Cîțu pică!

Paul Stănescu, PSD: Nu vă fie frică, în toamnă Cîțu pică!

Replica API 1 iulie 2021 | 00:26 1140

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, declamă „spectacolul urii” care a avut loc în timpul moţiunii de cenzură şi dă asigurări că actualul guvern nu apucă iarna.Paul Stănescu, PSD: Nu vă fie frică, în toamnă Cîțu pică!

Într-un comunicat de presă emis miercuri, Paul Stănescu îşi exprimă dezacordul faţă de atmosfera plină de ură din timpul dezbaterii moţiunii de cenzură care a avut loc marţi, în Parlament.

„Am asistat în timpul moțiunii de cenzură la un spectacol al urii. Mi-am amintit de discursul băsisto-pedelist, care spunea că statul este un om foarte gras cocoțat în spatele unuia slab și subțirel, economia. E de înțeles dacă ne gândim cine sunt oamenii din spatele lui Cîțu. Turcan, Boc, aceiași care și-au dorit împreună cu Băsescu să distrugă și PSD-ul și PNL-ul, care au promovat austeritatea și au învrăjbit categoriile sociale și profesionale” – afirmă Secretarul general al PSD.

Paul Stănescu îl caracterizează, de asemenea, pe premierul Cîţu, ca un tehnocrat slab, speriat de PSD dar şi de Orban.

„N-am văzut ieri un premier demn, ci un tehnocrat slab, fără susținere politică. Speriat de PSD, dar și de Orban, care-i trage preșul de sub picioare, Cîțu a ajuns în Parlament ca să-și facă campanie internă, nu să vorbească despre guvernare.

Schimonosit de ura politică pe care o promovează, acest politician închipuit a preluat discursul toxic pedelist. Atacă primarii PSD, milioanele de români care ne susțin. Promovează o politică a urii. Aroganța cu care-și etalează realizările ”fantastice”, care nu sunt decât niște minciuni, este patologică. Parlamentarii lui Orban au greșit că nu au votat moțiunea de cenzură și mulți vor regreta. Cîțu este un pericol atât pentru România, cât și pentru PNL.” - a punctat Stănescu.

Chiar dacă moțiunea nu a trecut, PSD va continua politica bazată pe soluții, va propune proiecte bune pentru România și se va opune abuzurilor pe care liberalii și useriștii le fac zi de zi, promite Secretarul general al PSD.

„Indiferent câte abuzuri vor face, vom fi cu ochii pe ei. Continuăm lupta cu această guvernare cinică, indiferentă la nevoile copiilor, salariaților, pensionarilor, și mai determinați. Și cel mai important, când va fi momentul, vom repara toate nedreptățile pe care acest individ plantat la Palatul Victoria le-a făcut românilor. Cîțu va primi o lecție politică pe care o va ține minte toată viața. Ulciorul nu merge de multe ori la apă.

Am câștigat alegerile parțiale și vom continua să câștigăm din încrederea românilor pentru că actualii guvernanții au demonstrat atât de repede că nu o merită.” - a concluzionat Paul Stănescu, scrie antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pana la toamna mwie peside
3
2
Asta cu Ciolacu ingroapa PSDul mai mult decat Iohanis.
4
0
Bine ti-a spus Basescu ca umbli cu vata in nas pe la parlament.
6
1
Trebuie sa zica si ei ceva.. Sa justifice beneficiile nesimtite luate de la stat...
12
1