REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
20.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Păzea! Încep Balurile Bobocilor! Concursurile de Miss&Mister sunt nelipsite

Păzea! Încep Balurile Bobocilor! Concursurile de Miss&Mister sunt nelipsite

Replica API 25 septembrie 2019 | 00:00 430

Anul acesta, balul bobocilor se organizează în perioada lunii octombrie, în oraşul Constanţa. Accesul se poate face pe baza unui bilet contra-cost, într-o locaţie care nu permite (oficial) vânzarea de băuturi alcoolice minorilor. În cadrul concursului de Miss&Mister vor putea participa doar elevii claselor a IX-a din toate liceele constănţene, într-un număr maxim de 15 persoane pentru Miss şi 15 pentru Mister. Nu este permisă intrarea pe perioada evenimentului cu produse, mâncare sau băuturi din exterior, iar distracţia este garantată de către organizatori.

Începutul vieţii de liceean este un motiv de sărbătoare, un capitol nou ce urmează să dezvăluie personalitatea creionată în gimnaziu, este un prilej nemaipomenit pentru a-ţi face prieteni noi, pentru a o lua de la capăt împreună şi pentru a explora în detaliu lumea în care trăim. Fiecare început de an este marcat de festivitatea deschiderii noului an şcolar, unde toată lumea este însoţită de familie, de prieteni noi şi viitori colegi, profesori, dar şi de evenimente care îi unesc pe toţi liceeni în atmosferă distractivă cum este balul bobocilor, un moment unic în care viitorii absolvenţi îşi fac ‘botezul’ înainte de a toci toată maculatura predată în şcoală.

În cadrul balului bobocilor, concursul de Miss&Mister este nelipsit şi de obicei acesta are loc dacă sunt destui liceeni înscrişi. De regulă, în cadrul concursului de Miss&Mister, juraţii pot fi cadre didactice din liceul la care aceştia învaţă, aşadar experienţa distractivă îi va reuni şi pe copii şi pe profesori într-un moment de sărbătoare. Deşi unele baluri durează nopţi întregi, altele sunt organizate doar pentru câteva ore şi în majoritatea cazurilor vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă acolo unde se desfăşoară evenimentul, de obicei în cluburi, cu toate că elevii găsesc tot timpul metode de evadare din club pentru a sorbi o gură de alcool, ca un veritabil ‘adult’. La unele evenimente pot participa şi părinţii pentru a se asigura că nu se vinde alcool copiilor lor şi pentru a face cunoştinţă cu ceilalţi copii sau cu părinţii lor, dar aceştia nu vin tot timpul să se încurce în obiceiurile noii generaţii.

Iulian RUSU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212