REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
16.9° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

PDL şi-a făcut televiziune online. Ce mesaje transmit liderii pedelişti prin ARD TV

PDL şi-a făcut televiziune online. Ce mesaje transmit liderii pedelişti prin ARD TV

Replica API 27 octombrie 2012 | 00:00 227

ARD TV poate fi accesată deocamdată prin intermediul reţelelor de socializare însă conducerea PDL intenţionează să o extindă astfel încât platforma online să transmită în direct toate conferinţele de presă şi punctele de vedere ale Alianţei România Dreaptă în cazul subiectelor la zi. După ce, în urmă cu un an a decis să boicoteze o televiziune de ştiri, cerându-le democrat-liberalilor să nu mai participe la anumite emisiuni televizate, PDL a trecut la promovarea prin propriile mijloace. Începând cu această lună, pedeliştii vor transmite toate conferinţele de presă ale ARD prin intermediul "canalului TV Facebook al Alianţei România Dreaptă" al cărui slogan este "dreapta, fără cenzură". Pe lângă declaraţiile de presă, ARD TV va publica şi interviuri "fără încrâncenare, pe un ton mai relaxat", după cum au precizat pentru RTV.NET oficiali ai partidului. Conform aceloraşi surse, respectiva pagină electronică se va extinde în următoarele săptămâni, proiectul urmând să fie dezvoltat şi după campania electorală. Primul lider pedelist care apare în spoturile ARD TV este prim-vicepreşedintele Cezar Preda. În înregistrarea care începe prin mesajul scris: "Din Toată inima: Cezar Preda", acesta face o scurtă descriere preşedintelui PNL. "Dacă m-aş întâlni cu Crin Antonescu aş fugi de el. Eu îl văd ca pe o păpuşă Chucky. Păpuşa Chucky e o păpuşă rea, e mică, se crede mare şi are un cuţit în mână. Bine n-are cum să facă", este mesajul lui Preda. Pe lângă mini-interviuri, ARD TV postează şi clipuri prin care îi parodiază pe Crin Antonescu, Victor Ponta şi Ion Iliescu.

Sursa:Rtv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272