REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Penitenciarul Poarta Albă s-a autosesizat cu privire la comportamentul lui Becali din permisie

Penitenciarul Poarta Albă s-a autosesizat cu privire la comportamentul lui Becali din permisie

Replica API 15 mai 2014 | 00:00 138

Conducerea Penitenciarului Poarta Albă s-a autosesizat cu privire la comportamentul pe care l-a avut Gigi Becali luni, în ziua în care a obţinut permisia pentru a-şi vizita familia, existând suspiciunea că acesta a încălcat prevederile legale. O comisie de la Penitenciarul Poarta Albă urmează să stabilească dacă Gigi Becali a încălcat Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.

"Dacă vor fi constatate abateri vor fi propuse sancţiuni, care vor putea fi contestate de deţinut. O eventuală contestaţie va fi analizată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, iar mai apoi şi această decizie va putea fi atacată în instanţă de deţinut, în cazul în care nu o consideră corectă", au precizat sursele citate.

Gigi Becali a declarat, marţi, că speră într-o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care să îi fie permis să meargă la tratament, el susţinând că se vindecă mai greu, "cam în doi-trei ani, până la 1 decembrie, când vine noul preşedinte" şi îl graţiază, dacă "nu se ambiţionează şi tata Băse şi buf".

George Becali le-a declarat jurnaliştilor, marţi dimineaţă, la revenirea la Penitenciarul Poarta Albă, că speră să fie liber după un an şi jumătate de închisoare, urmând să depună o contestaţie la executare în dosarul Valiza deoarece fapta pentru care a fost condamnat s-a dezincriminat, conform noului Cod penal.

"Dacă s-a dezincriminat, mă duc, fac contestaţie la executare în dosarul Valiza, se constată că s-a dezincriminat, se descontopesc faptele. A luat şase luni la contopire. Cade Valiza, cad şi cele şase luni, rămâne Becali cu trei ani. Mai muncesc două, trei luni - scădere, mai scriu încă o carte de religie şi încă una de sport şi scad din doi ani încă şase luni şi rămân cu un an jumătate. Şi ies peste şase luni şi cu asta basta", a declarat Gigi Becali.

sursa: mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272