REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
11° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

PepsiCo anunță majorări de preţuri, la începutul anului 2022

PepsiCo anunță majorări de preţuri, la începutul anului 2022

Replica API 8 octombrie 2021 | 22:08 1060

PepsiCo a anunţat marţi că va mări probabil din nou preţurile, la începutul anului 2022, pentru a compensa problemele tot mai mari din lanţul de aprovizionare, care includ de la deficitul de sticle Gatorade până la lipsa şoferilor de camioane, transmite Reuters, scrie stiripesurse.ro

Directorul financiar Hugh Johnston a declarat că în ultimele luni PepsiCo a trebuit să facă eforturi să depăşească problema lipsei de cutii şi sticle Gatorade, odată cu creşterea cererii pentru băuturile sale în restaurante şi cinematografe, după ridicarea restricţiilor legate de pandemia de Covid-19, potrivit news.ro.

PepsiCo a mărit deja preţurile băuturilor şi snackurilor sale, în ultimele săptămâni, urmând o strategie adoptată de întreaga industrie a alimentelor ambalate, determinată de impactul creşterii preţurilor materiilor prime asupra marjelor de profit.

”Mă aştept că vor avea loc probabil unele creşteri ale preţurilor şi în primul trimestru al anului viitor, când vom absorbi în totalitate impactul inflaţiei mărfurilor”, a spus Johnston, adăugând că se aşteaptă ca majoritatea perturbărilor din lanţul de aprovizionare să se atenueze până la sfârşitul anului 2021.

Divizia britanică a PepsiCo a fost afectată la rândul ei de lipsa şoferilor de camioane după Brexit, din cauza regulilor de imigraţie şi a opririi, timp de aproximativ un an, a pregătirii şi a examenelor pentru dobândirea carnetelor de şoferi.

Cu toate acestea, Johnston a spus că nu se aşteaptă la un deficit de produse ale PepsiCo în supermarketuri, afirmând că grupul va fi într-o situaţie mai bună până la sfârşitul trimestrului patru.

Compania anticipează că veniturile sale organice vor creşte în anul fiscal 2021 cu circa 8%, comparativ cu estimarea anterioară de 6%.

În trimestrul al treilea, veniturile organice au crescut cu 9%, iar 5 puncte procentuale au provenit din vânzarea de produse cu preţuri mai mari. Costurile au urcat cu peste 10%, alimentate de cheltuielile mai mari pentru distribuţie şi marcheting.

Veniturile nete au crescut cu 11,6%, la 20,19 miliarde de dolari, în trimestrul încheiat pe 4 septembrie, fiind peste estimările analiştilor, de 19,39 miliarde de dolari, potrivit datelor IBES ale Refinitiv.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108