Percheziţie la domiciliul unui spaniol stabilit la Constanţa: acuzat de act sexual cu un minor
Percheziţie la domiciliul unui spaniol stabilit la Constanţa: acuzat de act sexual cu un minor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPropus spre arestare
Propus spre arestare
Spaniolul Arturo Blasco Garzaran are 51 de ani şi este stabilit de mai mulţi ani în România. Acesta se pare că a fost implicat în mai multe proiecte de la malul mării, vizaţi fiind elevii de liceu, unde Arturo era trainner. Însă, din câte se pare, acesta lucra cu elevii dar avea şi alte gânduri, cel puţin de acest aspect se leagă ancheta oamenilor legii. Mai exact, în cursul zilei de marţi, 4 noiembrie anul curent, oamenii legii au descins la locuinţa spaniolului, din zona Trocadero, de unde au ridicat un computer şi se pare că au fost găsite şi substanţe etnobotanice.
La mijloc este vorba despre o acuzaţie de act sexual cu un minor, presupusa victimă fiind un minor cerşetor. Potrivit surselor din anchetă, fapta s-ar fi petrecut anul trecut, când Arturo Blasco Garzaran a văzut un minor de 15 ani care cerşea în faţa unui magazin, oferindu-se să-l ajute. După ce l-a hrănit în nenumărate rânduri, l-ar fi luat acasă spunându-i că vrea să aibă grijă de el. Însă, la scurt timp, l-ar fi obligat pe băiat să întreţină relaţii sexuale orale. Bărbatul a fost reţinut de către poliţişti, iar pe 5 noiembrie a fost propus spre arestare. Suspectul neagă acuzaţiile, menţionând, pe timpul audierilor, că doar a vrut să-l ajute pe copil, întrucât ştia că este fugit de la un centru de plasament. Însă, adevărul va fi stabilit de către anchetatori.
Ce spun oamenii legii
"La data de 04.11.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat Judecătoria Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Arturo Blasco-Garzaran pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut că în vara anului 2013, inculpatul a întreţinut un act sexual oral cu persoana vătămată E. C.-M. în vârstă de 15 ani, prin abuzarea influenţei pe care o avea asupra acesteia, constând în găzduirea în mod repetat în locuinţa sa, încă din perioada în care persoana vătămată avea vârsta de 13 ani, cunoscând că aceasta avea o situaţie materială şi socială precară, precum şi prin oferirea în mod repetat de bani, mâncare, telefon, acces la calculator şi ţigări – etonobotanice, realizându-se astfel o relaţie de manipulare.", potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Update
Magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis ca suspectul să fie pus sub control judiciar.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News