Percheziții de amploare în mai multe județe
Percheziții de amploare în mai multe județe
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2021 - 2024, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În cursul zilei de 13 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Concret, în dosar este vorba despre fapte de luare de mita și trafic de influență, potrivit unor surse judiciare.
Sursele autorului explică faptul că angajați ai Direcției Vamale București ar fi primit în dese rânduri mită între 600 și doisprezece mii de euro pentru permitere intrare în țară de bunuri contrafăcute sau fără documente. Aceleași surse afirmă faptul că banii erau oferiți de cetățeni turci și mai ales chinezi, persoane ce vor fi aduse la audieri la sediul DNA după finalizarea activităților din teren.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News