PERCHEZIŢII în Mangalia la domiciliul unui hoţ
PERCHEZIŢII în Mangalia la domiciliul unui hoţ
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUrmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt din autoturism, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia l-au identificat pe Ilias Mustafa, în vârstă de 32 de ani, din București, bănuit de comiterea faptei.
Astfel, la data de 15.06.2017, bărbatul în cauză ar fi sustras, dintr-un autoturism marca Ford Focus, parcat în municipiul Mangalia, o poșetă aparținând unei femei, în care se aflau un telefon mobil marca Iphone 5 și sume de bani în euro și lei.
Oamenii legii au declanşat ancheta şi au stabilit că individul, care este din Bucureşti dar locuieşte fără forme legale în Mangalia, în cartierul Colonişti, a spart geamul maşinii şi a sustras poşeta. Aceştia au descins la domiciliul lui şi au găsit bunurile sustrase. În plus, se pare că individul ar fi fost implicat şi în alte fapte penale.
Prejudiciul estimat la aproximativ 40.000 de lei a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.
Polițiștii constănțeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.7° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









