Percheziții într-un dosar de trafic de droguri și act sexual cu un minor. Video
Percheziții într-un dosar de trafic de droguri și act sexual cu un minor. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 23 martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat 9 percheziții domiciliare, în orașul Siret, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și act sexual cu un minor.
În cauză s-a reținut că, pe parcursul anului 2022, mai multe persoane ar fi comercializat, în mod repetat, cannabis, cocaină, amfetamină și ecstasy consumatorilor din județul Suceava.
Astfel, în acest context, în urma controlului efectuat în trafic, în luna iunie a anului 2022, într-un autoturism, care circula în municipiul Suceava, au fost descoperite 214 grame de cannabis și aproximativ 13 grame de cocaină.
De asemenea, în perioada aprilie – iunie 2022, o persoană vătămată minoră ar fi fost determinată să întrețină, în mod repetat, relații sexuale, prin punerea la dispoziție de substanțe stupefiante, psihotrope sau psihoactive, de care aceasta ar fi fost dependentă.
8 persoane au fost conduse, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)
