REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
13.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

PERCHEZIŢII la HOŢII de FIER VECHI

PERCHEZIŢII la HOŢII de FIER VECHI

Replica API 9 martie 2021 | 22:44 1887

Polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au identificat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 28 de ani, bănuiți de comiterea faptei. 2 dintre aceștia au fost reținuți, fiind vorba despre Butanche Robert şi Cîrlig Petru Pavel.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 4 martie a.c., bărbații ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din Murfatlar, de unde ar fi sustras 12 acumulatori de la utilajele de tip excavator, 100 de metri liniari de cablu de sudură cu patru fire, precum și mai multe piese metalice.

La data de 7 martie a.c., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, polițiști din cadrul S.R.P.T., cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost descoperite bunuri cu valoare probatorie.

De asemenea, polițiștii au recuperat 600 de kilograme de fier (piese metalice provenite de la utilajele agricole), pe care bărbații l-ar fi predat la un centru de deșeuri fier vechi.

Doi dintre bărbați sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 8 martie au fost prezentați instanței de judecată, care a admis măsura arestului preventiv pentru unul dintre bărbați, respectiv măsura controlului judiciar pentru celălalt.

Cel de-al treilea bărbat este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614