Pericol! Un tren cu 60 de călători a luat foc într-o gară
Pericol! Un tren cu 60 de călători a luat foc într-o gară
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn incendiu cu degajări mari de fum s-a produs, marţi după-amiază, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara.
60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului.
„Marţi, 30.04.2024, în jurul orei 17:30 am fost anunţaţi prin S.N.U.A.U. 112 despre producerea unui incendiu la compartimentul motor al unui tren R 2625 (automotor), în localitatea Hodoni. Trenul se deplasa pe ruta Satchinez-Periam, iar în momentul producerii evenimentului, acesta staţiona în Gara Hodoni. A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi au fost trimise la locul evenimentului două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. La locul intervenţiei a fost alocată o ambulanţă SAJ. În sprijinul pompierilor a intervenit SVSU Satchinez”, a transmis ISU Timiş, informează news.ro.
Când au sosit la locul intervenţiei, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu degajări de fum la compartimentul motor. S-au autoevacuat în siguranţă aproximativ 60 de persoane, fără a necesita îngrijiri medicale. ”Pompierii au intervenit pentru lichidare şi evacuarea fumului din vagon”, a mai precizat ISU Timiş. Urmează să fie stabilită exact cauza incendiului, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News