rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 10 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PERICOLELE din Constanța: ȘOFERI PRINȘI BEȚI la VOLAN, pe BANDĂ RULANTĂ!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă, la data de 8 aprilie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de 25 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Mircea cel Bătrân din Cernavodă, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, pe 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care a condus un autoturism în localitatea Pecineaga, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot pe 7 aprilie, o patrulă mixtă de ordine publică, formată dintr-un polițist al Secției 2 Rurală Mighail Kogălniceanu și un jandarm din cadrul IJJ Constanța, a depistat un bărbat, în vârstă de 38 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Mighail Kogălniceanu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Apoi, polițiștii din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă au depistat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Siliștea, județul Constanța, care a condus un autoturism în aceeași localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii constănțeni l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care a condus un autoturism pe strada Dezrobirii, din municipiului Medgidia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și pe 6 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au depistat un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care a condus un autoturism pe raza localității Vadu, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferii în cauză au fost conduși la spital pentru a li se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Menționăm și faptul că polițiștii din cadrul Postul de Poliție Albești au depistat un tânăr, în vârstă de 16 de ani, care a condus un moped neînregistrat pe raza localității Albești, județul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În toate cauzele, polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale.

luni, 8 aprilie 20192987
Comentarii

01Lefter V Cernavoda(8 apr 21:38)
Pe Mircea cel Batran am eu servisul,cred ca era fiul meu la volan!
12Cetateanul turmentat(8 apr 17:09)
Pustiul acela de 16 ani care a condus un moped fara permis in Albesti, intr-adevar reprezinta un pericol social, obligatoriu trebuia arestat pe loc.....ce naiba ma, in loc sa-si bata capul cu infractorii adevarati au sarit sa-l jupoaie pe copilul acela, tara de cacat
mai mult...Cotidian
23 iun 00:06CotidianCT BUS, apel la constănțenii care folosesc autobuzele

Pentru a evita infectarea cu noul coronavirus, CT Bus face apel la constănțenii care folosesc mijloacele de transport...596

17 mai 00:22CotidianViceprimarul din Rasova, Alexandru Dorel, a decedat2385
11 mar 00:00CotidianMai multe străzi din Cernavodă vor fi REABILITATE. A fost semnat contractul!1124
3 feb 20:42CotidianEpidemie de gripă. Primăria Ovidiu a dezinfectat unitățile școlare

Având în vedere recomandările făcute de Ministerul Sănătății cu privirea la măsurile ce trebuie luate în...1224

15 ian 16:55CotidianEste ultima zi de distracție pe patinoarul amplasat în fața Primăriei Cernavodă1424
1 ian 16:56CotidianPrimăria Cernavodă a oferit cetățenilor un spectacol de neuitat de Revelion1370
20 ian 16:55CotidianPrimăria Hârșova valorifică bunurile imobile sechestrate de la rău platnici

Privind scoaterea la licitaţie a bunurilor imobile sechestrate în ziua de17.02.2020, ora11.00, la sediul Primăriei...1399

24 ian 00:06CotidianPrimăria Hârșova decontează transportul medicilor și angajaților spitalului din localitate1284
28 ian 00:05CotidianPrimăria Cernavodă: În perioada 28 ianuarie- 28 februarie 2020 se primesc dosare pentru locuințele ANL1337
13 ian 01:24CotidianANOFM anunţă debutul perioadei de înregistrare a aplicaţiilor studenţilor care doresc să lucreze în Germania în vacanţa de vară

Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă începerea de luni a perioadei de înregistrare a...1785

13 ian 01:30CotidianMinistrul Muncii: băncile au efectuat plăţile pensiilor. Poşta a livrat deja aproape jumătate din pensiile la domiciliu1705
27 dec 15:21CotidianŞcoala Veche din Hârşova, monument istoric reabilitat cu fonduri europene1656
Vremea
20.6°20.6° - 23.5° vineri, 10 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 66%
Vânt: 4.34 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
10 iul 00:00SportAlexandru Maxim a marcat din nou pentru echipa lui Marius Șumudică, Gaziantep

Gaziantep, echipa antrenată de românul Marius Şumudică, a obţinut o victorie dramatică, 3-1 cu Konyaspor, joi...274

10 iul 00:00SportUTA Arad vs Turris 3-4 / Oaspeții au marcat golul victoriei în minutul 89

Formaţia UTA Arad a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (2-2), de echipa Turris-Oltul Turnu...222

10 iul 00:00SportUEFA a anunţat oficial tragerea la sorţi pentru Champions League

UEFA a confirmat joi că tragerea la sorţi pentru sferturile şi semifinalele UEFA Champions League va avea loc vineri,...228

10 iul 00:00SportTottenham a remizat, în deplasare, scor 0-0, cu Bournemouth, într-un meci din etapa a XXXIV-a a campionatului Angliei

Formaţia Tottenham a remizat, joi seară, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Bournemouth, într-un meci din etapa a...174

Local
10 iul 22:56LocalTrei persoane REȚINUTE, la Constanța, în urma unor PERCHEZIȚII

Trei persoane bănuite de contrabandă cu țigarete au fost reținute, în urma unei acțiuni a polițiștilor și...1455

10 iul 22:55LocalIndivizi introduși în închisoare pentru viol, evaziune fiscală și infracțiuni rutiere

Polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au identificat...594

10 iul 22:55LocalPolițiștii adună zilnic escroci cu 'alba-neagra' din stațiunea Mamaia

541

10 iul 23:06LocalNumiri în funcții de conducere la Curtea de Apel Constanța

Consiliul Superior al Magistraturii a luat act, în ședința Secției pentru Judecători din 9 iulie, de propunerea de...850

10 iul 22:57LocalBeach-barurile din Vama Veche cu program non-stop vor limita nivelul decibelilor la un registru mediu

Decizie unică pe litoralul românesc! Vama Veche demonstrează, din nou, că este cea mai frumoasă comunitate de la...582

10 iul 22:57LocalTeren de antrenament la standarde moderne, în cadrul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi”

Primăria Municipiului Constanța a amenajat, în mai puțin de 8 luni, în cadrul complexului sportiv, una dintre cele...445

10 iul 22:51LocalAccident rutier în Tariverde

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină joi, 9 iulie, în Tariverde, acolo unde a avut loc...629

10 iul 00:09LocalALERTĂ în Costineşti: O PERSOANĂ A MURIT ÎNECATĂ

Militari din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină joi, 9 iulie, în staţiunea Costineşti, zona...666

10 iul 17:32LocalInstituţia Prefectului a început distribuirea pachetelor de ajutorare pentru cei defavorizaţi

565

Politică
10 iul 00:00PoliticăIohannis: Pandemia a scos la iveală o serie de fragilităţi sistemice

Pandemia COVID-19 a scos la iveală o serie de fragilităţi sistemice în România, a declarat, joi, preşedintele...195

10 iul 00:00PoliticăOrban: Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari

Guvernul a primit aprobarea din partea Comisiei Europene pe schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru...184

10 iul 00:00PoliticăCamera Deputaţilor: Proiectul privind carantinarea şi izolarea - adoptat

178

10 iul 00:00PoliticăDezbateri pe proiectul privind carantinarea - Arafat: E destinat oricărei ameninţări epidemiologice

Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice este destinat oricărei...173

10 iul 00:00PoliticăComisia juridică - raport favorabil cu amendamente la proiectul privind carantinarea şi izolarea

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, un raport favorabil la proiectul Guvernului privind...185

10 iul 00:00PoliticăSenat - Proiect: CNAS - instituţie autonomă sub control parlamentar

188

Interviuri
6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...4508

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...5708

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

3758

Monden
10 iul 00:00MondenFiica Madonnei a renunțat la sutien! Cum a ieșit Lourdes să se plimbe în New York

Așchia nu sare departe de trunchi! Această zicală a devenit cumva clișeică atunci când vine vorba de Lourdes Leon,...246

10 iul 00:00MondenCharlize Theron va fi înlocuită în următorul film "Mad Max". Cine îi va lua rolul?

Aceasta este decizia regizorului George Miller, care a anunţat că va trebui să o înlocuiască pe vedeta de 44 de...213

10 iul 00:00MondenChrissy Teigen, soţia celui mai sexy bărbat în viaţă, nu are corpul tonifiat, ci invadat de celulită

208

10 iul 20:26MondenCelebrităţi care şi-au pierdut virginitatea cu alte vedete

Ne-au obişnuit ca majoritatea celebrităţilor să facă dezvăluiri despre viaţa profesională, cât şi despre cea...219

10 iul 00:00MondenActriţa americană Naya Rivera, dată dispărută după ce a ieşit cu barca pe un lac din California

Actriţa americană Naya Rivera, cunoscută pentru rolul Santana Lopez din serialul de televiziune "Glee", a dispărut...198

10 iul 00:00MondenFestivalurile de Film de la Veneţia, New York, Toronto şi Telluride nu vor rivaliza anul acesta, ci vor colabora

168

Mapamond
10 iul 00:00MapamondMigranţi: Autorităţile italiene anunţă imobilizarea în Sicilia a navei umanitare Sea Watch 3

Autorităţile italiene au anunţat imobilizarea în Sicilia a navei umanitare Sea Watch 3 a organizaţiei...180

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: Nou record de decese în Iran, 221 în 24 de ore

Iranul a anunţat joi un nou record de decese din cauza coronavirusului, al patrulea în 11 zile în Republica...181

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: 5 milioane de persoane, din nou în izolare la domiciliu în Melbourne

189

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: SUA au depăşit pragul de trei milioane de cazuri

Statele Unite au depăşit miercuri pragul de trei milioane de cazuri de coronavirus, la o zi după ce Washingtonul a...166

10 iul 00:00MapamondDanemarca introduce certificate COVID-19 pentru persoanele care călătoresc în străinătate

Danemarca a introdus un aşa-numit certificat COVID-19 pentru a facilita planurile cetăţenilor de a călători în...194

10 iul 00:00MapamondCoronavirus: Africa depăşeşte jumătate de milion de cazuri de COVID-19, potrivit OMS

172

Sănătate
10 iul 00:00SănătateMit sau adevăr: masajul zilnic în jurul ochilor previne apariția ridurilor

Pe măsură ce trec anii, pielea își pierde elasticitatea și astfel apar ridurile. Printre primele semne ale...191

10 iul 00:00SănătateDislipidemia la vârstă adultă ar putea fi anticipată încă din copilărie

Riscul cardiovascular al unei persoane ar putea fi estimat încă din copilărie, pe baza anumitor factori genetici....171

10 iul 19:18SănătateActivitatea fizică reduce mortalitatea la pacienții cu diabet

178

10 iul 19:16SănătateDeficitul de Omega 3 în sarcină, asociat cu nașterea prematură

Femeile însărcinate sunt încurajate să mănânce peste oceanic mic sau să ia suplimente cu ulei de peste de mare...169

10 iul 00:00Sănătate5 limonade care estompează pofta de dulce

Pofta de dulce este cel mai mare inamic al siluetei, dar și al sănătății tale? Există câteva trucuri care te pot...190

10 iul 00:00SănătateColesterolul vara: alimente de sezon care îi reduc valorile

201

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT