Pernod Ricard pierde o bătălie importantă în India, una dintre cele mai mari piețe ale sale
Pernod Ricard pierde o bătălie importantă în India, una dintre cele mai mari piețe ale sale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn tribunal din New Delhi a respins cererea companiei franceze Pernod Ricard de a obţine permisiunea de a-şi vinde din nou produsele în capitala Indiei, într-o decizie care reprezintă o lovitură importantă pentru grupul care se confruntă deja cu mai multe investigaţii fiscale şi juridice în ţară, transmite Reuters, potrivit news.ro.
India este cea mai mare piaţă a Pernod Ricard după volum, la nivel mondial, compania realizând vânzări de aproximativ 2,9 miliarde de dolari aici anul trecut. New Delhi reprezintă în mod normal aproximativ 5% din vânzările grupului în India, una dintre cele mai importante pieţe de alcool din lume, estimată la 65 de miliarde de dolari.
Produsele companiei, inclusiv Absolut Vodka şi Chivas Regal, lipsesc din magazinele din New Delhi din 2023, după ce autorităţile locale au refuzat în mod repetat să îi acorde licenţa de comercializare.
Judecătorul Purushaindra Kumar Kaurav a decis că investigaţiile aflate în desfăşurare privind compania constituie un ”antecedent penal” în sensul regulamentelor locale, ceea ce face grupul neeligibil pentru obţinerea unei licenţe.
Autorităţile din Delhi susţin că Pernod Ricard este implicată într-o anchetă privind politica locală de acordare a licenţelor pentru alcool. Agenţia federală pentru combaterea infracţiunilor financiare acuză compania că ar fi colaborat cu unii comercianţi locali pentru a-şi creşte cota de piaţă. Pernod Ricard respinge acuzaţiile şi subliniază că nu a fost condamnată în niciun dosar, potrivit știripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




