REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.1° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Peste 1,5 kilometri de plase de pescuit confiscate de poliţiştii de frontieră

Peste 1,5 kilometri de plase de pescuit confiscate de poliţiştii de frontieră

Replica API 16 februarie 2016 | 23:16 240

Braconaj

Braconaj

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat, pe raza judeţelor Tulcea şi Constanţa, pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, depistând opt cetăţeni români care desfăşurau activităţi de pescuit în mod ilegal, respectiv transportau cu ambarcaţiuni, 27 de plase tip monofilament şi comercial, în lungime totală de 1.545 metri, 11 unelte de pescuit tip vintir, 33 kilograme de peşte şi 9,5 kilograme de icre din specia ştiucă.

Astfel, în ziua de 14 februarie a.c., oamenii legii au verificat, în zona canalului Central de pe raza localităţii Periprava, două ambarcaţiuni neînmatriculate în care se aflau cetăţenii români G.N., în vârstă de 45 de ani şi C.N., în vârstă de 66 de ani, domiciliaţi pe raza judeţului Tulcea. În urma acestora, ambarcaţiunile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor patru plase tip monofilament, în lungime totală de 201 metri, trei unelte de pescuit confecţionate din fire torsionate de naylon, în lungime de 280 metri, 11 unelte de pescuit tip vintir, precum şi cantitatea de 8 kilograme de peşte. De asemenea, în zona de competenţă a S.P.F. Chilia, poliţiştii de frontieră au mai ridicat în vederea confiscării 12 plase tip setcă monofilament în lungime de 748 de metri şi cantitatea de 13 kilograme peşte. În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe braţul Sf. Gheorghe, pe raza localităţii Murighiol, au oprit în vederea controlului, ambarcaţiunea condusă de cetăţeanul român M.M., în vârstă de 57 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea. În urma controlului efectuat au fost descoperite, în chesonul de la pupa ambarcaţiunii, două sticle din plastic care conţineau cantitatea de 4,5 kilograme icre şi 12 kilograme de peşte din specia ştiucă, pentru care conducătorul ambarcaţiunii nu a putut prezenta documente justificative. La data de 13 februarie a.c., un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tulcea, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe canalul Lipoveni de pe raza localităţii Dunavăţu de Jos, a oprit în vederea controlului o ambarcaţiune tip lotcă condusă de cetăţeanul român F.L., în vârstă de 41 de ani. În urma verificării ambarcaţiunii a fost descoperită cantitatea de 5 kilograme icre din specia ştiucă, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente justificative. La data de 12 februarie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Pardina i-au identificat pe lacul Fortuna, pe raza localităţii Mila 23, pe cetăţenii români B.V. de 33 de ani şi V.N. de 46 de ani, care pescuiau, dintr-o barcă din fibră de sticlă, cu şase plase tip setcă monofilament în lungime de 236 metri. În aceeaşi zi, a fost verificat pe fluviul Dunărea o ambarcaţiune pescărească în care se aflau cetăţenii români B.I. de 39 de ani şi B.M. de 37 de ani, care păescuiau cu o plasă monofilament în lungime de 50 de metri şi una mixtă (aţă şi nylon) în lungime de 30 de metri, fără a deţine autorizaţie de pescuit.

În toate cazurile, cantităţile de peşte şi icre au fost predate spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele şi uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării.

Persoanelor în cauză, domicilate pe raza judeţelor Tulcea şi Constanţa, poliţiştii de frontieră le-au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, ,,deţinere şi utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament” şi ,,pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiţie şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală”.

Diana NEAŢĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218