Peste 10 restaurante din Sun Plaza şi hipermarketul au fost închise, după ce au fost găsiți gândaci în mâncare
Peste 10 restaurante din Sun Plaza şi hipermarketul au fost închise, după ce au fost găsiți gândaci în mâncare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPeste 10 restaurante de tip fast food, dar şi hipermarketul din Sun Plaza au fost închise. Este al treilea mall din Bucureşti, în trei zile, pentru care cei de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) instituie această măsură, dar şi mai multe amenzi. În cadrul controalelor efectuate la mai multe rețele de magazine din domeniul retailului la nivel național ANPC a aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 1,22 milioane lei și a retras de la comercializare 1.531 de kilograme de produse alimentare, în trei zile.
După închiderea a 99% dintre restaurantele din Băneasa Shopping City, dar şi a celor din AFI Cotroceni, azi, inspectorii ANPC au decis să suspende activitatea localurilor de tip fast food din Sun Plaza, aflat în Sectorul 4 al Capitalei.
"Până la acest moment a fost suspendată a mai mult de 11 restaurante de tip fast food din acest centru comercial, dar şi activitatea hipermarketului – tot pe o perioadă nedeterminată. Şi, totodată, a fast food-ului care se află în afara mall-ului. Au descoperit inspectorii mai multe nereguli ne referim aici atât la mâncare gătită, cât şi alimente depozitate necorespunzător: la temperaturi ridicate sau prea scăzute, dar şi alimente pe care erau mai multe insecte, zone în care au găsit gândaci, mai multe nereguli, dar şi zone neigienizate (...)", Daria Gheorghe a spus pentru Antena 3 CNN.
Inspectorii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor fac mai multe controale în această perioadă atât în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din România.
ANPC: amenzi de peste 1,2 milioane lei unele magazine din lanțurile de retail, în trei zile
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi în valoare totală de peste 1,22 milioane lei și a retras de la comercializare 1.531 de kilograme de produse alimentare, în trei zile, în cadrul controalelor efectuate la mai multe rețele de magazine din domeniul retailului la nivel național, a anunțat în această după-amiază oficialii instituției, potrivit Agerpres.
"În cadrul controalelor efectuate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor(ANPC) din dispoziția Președintelui Cristian Popescu Piedone, au fost verificate mai multe rețele de magazine din domeniul retailului la nivel național", se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, în cazul Carrefour România au fost verificate 18 magazine, în primele trei zile, fiind aplicate 34 de amenzi, în valoare de 236.000 lei și s-au dispus două opriri temporare a prestării de servicii, opriri temporare a produselor în valoare de 3.703 lei, precum și opriri definitive a produselor în valoare de 22.436 lei.
Inspectorii ANPC au mai verificat nouă magazine Auchan România și au aplicat 11 amenzi, în valoare de 110.000 lei, au dispus opriri definitive de la comercializare ale produselor în valoare de 4.493 lei și opriri temporare în valoare de 4.809 lei.
În cazul Metro Cash & Carry a fost verificat un magazin, fiind aplicate două amenzi în valoare de 10.000 lei. Totodată, s-au dispus opriri definitive ale produselor în valoare de 560 lei, precum și opriri temporare în valoare de 1.230 lei.
Pe de altă parte, în ceea ce privește Profi Rom Food au fost verificate 24 de magazine, s-au aplicat 30 de amenzi în valoare de 154.000 lei, s-au dispus două opriri temporare ale prestării de servicii, opriri definitive în valoare de 3.600 lei și opriri temporare în valoare de 547 lei.
În cazul Rewe România, au fost verificate 31 de magazine, fiind aplicate 10 amenzi în valoare de 135.000 lei. Totodată, inspectorii ANPC au dispus trei opriri temporare ale prestării de servicii, opriri definitive în valoare de 9.088 lei și opriri temporare în valoare de 476 lei.
Inspectorii ANPC au mai verificat 23 de magazine Kaufland Romania, au aplicat 47 de amenzi în valoare de 399.000 lei și au dispus opriri temporare ale produselor în valoare de 11.480 lei și opriri definitive a produselor în valoare de 14.343 lei.
Un număr de 33 de magazine Lidl Discount au fost verificate de ANPC, fiind aplicate 27 de amenzi, în valoare de 158.000 lei, s-au dispus trei opriri temporare ale prestării de servicii, opriri temporare în valoare de 6.899 lei și opriri definitive în valoare de 5.908 lei.
De asemenea, 4 magazine Mega Image au fost verificate în cadrul acțiunilor de control, fiind date 5 amenzi, în valoare de 24.000 lei, și un avertisment. Inspectorii ANPC au dispus opriri definitive de produse în valoare de 2.080 lei și oprirea temporară a prestării de servicii în zona Gasto pentru toate cele 4 magazine verificate.
"Au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase din circuitul consumului uman o cantitate de 1531 kg. Acțiunile vor continua iar un raport final va fi prezentat la finalizarea raportului de control", se mai precizează în comunicat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




