REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.7° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.7° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Peste 113.000 de fermieri, autorizaţi la plata finală a avansului în Campania 2020

Peste 113.000 de fermieri, autorizaţi la plata finală a avansului în Campania 2020

Replica API 4 decembrie 2020 | 00:00 1132

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, din 2 decembrie, autorizarea plăţilor finale, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020, a anunţat joi instituţia.

Potrivit sursei citate, până în prezent s-au autorizat la plată un număr de 113.390 fermieri, cu suma totală de 94,4 milioane de euro, din care: 16,7 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 2,26 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 450.889 euro cofinanţare de la bugetul naţional (BN1).

Plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din FEADR la un curs de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

"APIA va continua efectuarea plăţilor aferente Campaniei 2020 în acelaşi ritm susţinut, astfel încât toţi beneficiarii să primească în timp util banii cuveniţi", se menţionează în comunicat, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614