Peste 2.800 de intervenții ale polițiștilor, în ultimele 24 de ore
Peste 2.800 de intervenții ale polițiștilor, în ultimele 24 de ore
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 9.300 de fapte contravenționale, iar 672 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 15 septembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 451 de acțiuni și au intervenit la 2.860 de evenimente, dintre care 2.463 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 36 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 9.332 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.144.414 lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 147 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 672 de permise de conducere, dintre care 276 pentru viteză, 66 pentru alcool și 14 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 301 certificate de înmatriculare.
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, peste 3.600 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 466 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 7.702 autovehicule și legitimate 12.582 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.820 de testări cu dispozitive etilotest / alcooltest și 161 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 49 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 327 de permise de conducere, dintre care 34 pentru alcool și 152 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 164 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 













