Peste 240 de milioane de americani sunt chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte
Peste 240 de milioane de americani sunt chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPeste 240 de milioane de americani sunt chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte - republicanul Donald Trump sau democrata Kamala Harris, care poate deveni prima femeie aleasă să dețină cea mai importantă funcție din SUA. Alegerile, urmărite de întreaga lume, sunt extrem de strânse, arată sondajele. Niciunul dintre cei doi candidați nu este cotizat cu vreun avans, ci merg umăr la umăr. Cursa se va decide astfel în șapte state cheie, însă rezultatele pot fi aflate abia după câteva zile.
Vicepreședintele Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump au egal de trei voturi fiecare în micul oraș Dixville Notch din New Hampshire, dând startul zilei alegerilor într-unul dintre primele locuri din țară care și-a raportat preferința prezidențială.
Primele centre de vot din Statele Unite s-au deschis marţi, la ora locală 05:00 (10:00 GMT), pentru o zi electorală istorică în care ţara va alege între vicepreşedinta şi candidata democrată, Kamala Harris, şi fostul preşedinte şi candidat republican Donald Trump (2017-2021), informează EFE.
Primii care au putut merge la vot au fost locuitorii din Vermont (nord-est), unde centrele de vot s-au deschis între orele 05:00 ora locală (10:00 GMT) şi 10:00 (15:00 GMT).
La ora locală 6:00 a.m. (11:00 GMT), s-au deschis secţiile de votare din alte şase state (Connecticut, Kentucky, Maine, New Jersey, New York şi Virginia), urmate o jumătate de oră mai târziu de Ohio, Virginia de Vest şi Carolina de Nord, ultimul fiind considerat un stat decisiv în cursa pentru Casa Albă.
Orele de deschidere a centrelor de vot variază considerabil, deoarece cele 50 de state americane şi Districtul Columbia se întind pe şase fusuri orare diferite, iar fiecare stat are propria lege electorală cu ore specifice de deschidere şi închidere, aminteşte EFE.
La ora 12:00 GMT, votul a început în majoritatea centrelor din Districtul Columbia şi în 17 state cu fusuri orare diferite: Alabama, Delaware, Florida, New Hampshire, Illinois, Indiana, Kansas, Louisiana, Maryland, Massachusetts, Missouri, Rhode Island, Carolina de Sud, Wyoming, Georgia, Pennsylvania şi Michigan, ultimele trei fiind state decisive.
O oră mai târziu, la 13:00 GMT, centrele s-au deschis în alte zece state cu fusuri orare diferite: Arizona, Iowa, Minnesota, Mississippi, Oklahoma, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Tennessee, Texas şi Wisconsin.
La 13:30 GMT, centrele de vot s-au deschis în Arkansas, iar la 14:00 GMT în alte şase state (Colorado, Montana, Nebraska, Nevada, New Mexico şi Utah).
Ultimele centre s-au deschis în California şi Idaho, la 15:00 GMT, urmate de Washington şi Alaska la 16:00 GMT şi în cele din urmă Hawaii la 17:00 GMT.
Pe lângă preşedinte, americanii îi vor alege marţi pe toţi cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor şi o treime din membrii Senatului.
Americanii vor vota totodată pentru câţiva guvernatori şi numeroşi primari, în scrutine legislative statale, şi vor decide asupra unor iniţiative cetăţeneşti, precum propuneri de protejare a avortului sau de înăsprire a restricţiilor asupra acestui drept în zece state.
UPDATE ora 13.35
Oficialii electorali americani îi îndeamnă pe oameni să nu se lase induși în eroare de teoriile conspirației
Oficialii electorali din SUA – în special în statele indecise – s-au angajat să susțină integritatea votului și au îndemnat alegătorii să nu se lase induși în eroare de teoriile conspirației.
"Aici, în Georgia, este ușor să votezi și greu să trișezi", a declarat luni secretarul de stat al Georgiei, Brad Raffensperger, informează CNN. "Sistemele noastre sunt sigure și oamenii noștri sunt pregătiți."
UPDATE ora 16.30
Vance: „Ne așteptăm să câștigăm”
JD Vance, alegerea lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte, tocmai și-a exprimat votul în Cincinnati, Ohio.
„Ne așteptăm să câștigăm”, a spus el, mulțumind oamenilor din America pentru voturile lor și pentru oportunitatea de a candida la funcția de vicepreședinte.
„Putem avea o epocă de aur a prosperității”, a spus el despre o potențială administrație Trump-Vance.
UPDATE ora 17.21
Unde se află Donald Trump și Kamala Harris în ziua alegerilor
Trump și-a încheiat campania luni cu patru mitinguri în trei state: două în Pennsylvania, plus câte una în Carolina de Nord și Michigan, potrivit CNBC.
În ziua alegerilor, singurul eveniment anunțat oficial este petrecerea de monitorizare Trump-Vance de la Palm Beach Convention Center din West Palm Beach, Florida.
Programul lui Harris pentru ziua alegerilor este relativ restrâns - cel puțin pentru moment. Singurul punct de pe agenda sa este o petrecere de veghe în noaptea alegerilor la Universitatea Howard, din Washington, D.C.
UPDATE ora 17.55
Joe Biden îi îndeamnă pe alegători să „facă istorie“
Joe Biden a făcut apel la alegători să „facă istorie” prin alegerea lui Kamala Harris ca succesor al său.
„Mergeți să votați”, a spus el într-o postare pe X.
Președintele american s-a retras din cursă și a susținut-o pe dna Harris în luna iulie, în timp ce apelurile pentru retragerea sa s-au intensificat după o prestație dezastruoasă la dezbatere împotriva lui Donald Trump.
ACTUALIZARE 18.49
Cât de strânse sunt alegerile
Statisticianul Nate Silver, cunoscut pentru analizele sale, a subliniat și în ziua în care americanii au fost chemați la vot cât de strânsă este cursa electorală. „Când spun că șansele din această cursă prezidențiale sunt cât mai aproape de 50-50%, nu exagerez”, a declarat acesta, potrivit The Independent.
A și exemplificat: în cele 80.000 de simulări pe are le-a făcut, Kamala Harris a câștigat de 50.015% șanse de câștig. „Cursa este mai strânsă decât atunci când arunci o monedă. Empiric, capul câștigă 50,5% , mai mult decât procentul de 50,015% pe care îl are Harris”, a afirmat acesta.
El a mai spus că în 39,988 din simulările făcute Hamala a pierdut. „Este al cincilea scrutin prezidențial pe care îl urmăresc și nu am văzut niciodată așa ceva”, a mai spus statisticianul.
ACTUALIZARE 19.07
Trump este „încrezător” că va câștiga. Scorul „nu va fi nici măcar strâns”
Vorbind cu presa după ce și-a exprimat votul, fostul președinte Donald Trump a declarat că este „foarte încrezător” că va câștiga alegerile și că „nici măcar nu va fi strâns”, exprimându-și în același timp frustrarea că ar putea dura ceva timp până la afișarea rezultatelor. „Mă simt foarte încrezător”, a spus Trump. „Am auzit că ne descurcăm foarte bine peste tot”. El a adăugat că aceasta a fost „cea mai bună” din cele trei campanii pe care le-a condus. „Nu va fi nici măcar strâns”, a spus Trump. „Dar va dura mult timp până la certificare”.
ACTUALIZARE 19.47:
Cinci amenințări cu bombă în Georgia
Oficialii din SUA investighează amenințările cu bombă din ziua alegerilor în comitatul Fulton, Georgia. Două secții de votare au fost închise pentru scurt timp marți dimineață în urma unor amenințări cu bombă.
„În prima parte a zilei, din păcate, au fost raportate cinci amenințări cu bombă care nu sunt critice, ceea ce a dus la evacuarea temporară a două locații pentru aproximativ 30 de minute fiecare”, a declarat directorul electoral al comitatului, Nadine Williams, în timpul unei ședințe de informare marți dimineață. „Din fericire, aceste locații sunt din nou operaționale, iar toate secțiile de votare sunt sigure, cu o prezență activă a securității”.
„În afară de aceste scurte întreruperi, ziua alegerilor a fost liniștită, cu probleme minime raportate”, a declarat Williams.
ACTUALIZARE 20.37
Trump a refuzat să spună cum a votat la referendumul despre avort
Trump a refuzat să spună cum a votat în cadrul referendumului din Florida pentru avort și s-a răstit la un jurnalistul care li-a pus o întrebare în acest sens. ”Trebuie să încetezi să vorbeşti despre asta”, a spus el.
Totuși, Trump a declarat că a făcut ”o treabă bună dând înapoi statelor” dreptul de a legifera cu privire la avort. Proiectul de lege pus în discuție ar împiedica legiuitorii să adopte orice lege care incriminează penal, interzice, amână sau restricţionează avortul până când fătul este viabil, la 21 de săptămâni de sarcină, potrivit medicilor.
În cazul în care acest proiect de lege este respins, actuala lege privind avortul va rămâne în vigoare.
ACTUALIZARE 21.35
Poliția Capitoliului arestează un bărbat
Poliţia Capitoliului anunţă că a arestat marţi, în timpul unui control de securitate la Centrul Vizitatorilor la Capitoliu, un bărbat care mirosea a benzină şi care avea asupra sa un pistol de semnalizare şi o lanternă, relatează The Associated Press.
Poliţia a anulat vizitele publice ale Capitoliului în tot restul zilei de marţi.
Această arestare intervine în contextul în care autorităţile se află în stare de alertă sporită în probleme de securitate la Washington şi au consolidat patrulele în zone din centrul capitalei americane şi din zona Casei ALbe în ziua alegerilor.
ACTUALIZARE 21.23:
Femeile o votează pe Kamala Harris, bărbații pe Donald Trump
Mulți locuitori din Michigan care au vorbit marți cu CNN în comitatul Kent sunt împărțiți în funcție de sex atunci când vine vorba să voteze: Multe femei îl susțin pe vicepreședintele Kamala Harris, în timp ce mulți bărbați votează pentru fostul președinte Donald Trump - o posibilă avanpremieră a modului în care prezența la vot între sexe ar putea influența rezultatele statului în ziua alegerilor.
ACTUALIZARE 21.13:
Tim Walz îndeamnă oamenii să iasă la vot
Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, partenerul de cursă al candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris, şi familia acestuia au fost primiţi cu aplauze, marţi, la intrarea în Capitol Diner, la Harrisburg, în Pennsylvania, relatează CNN.
Walz i-a îndemnat pe alegătorii din statele-cheie să voteze până la închiderea secţiilor de votare şi le-a mulţumit susţinătorilor săi din sală şi din ţară pentru că ”au luat această familie în braţe”.
Candidatul la vicepreşedinţie a prezis o cursă strânsă în acest stat, a apreciat că rezultatul ar putea fi stabilit de ”unul-două voturi pe circumscripţie”, a subliniat importanţa alegerilor de marţi şi l-a atacat pe fostul preşedinte republican Donald Trump.
”Este foarte strâns. Va trece pe aici”, a declarat el. ”Aşadar, oamenilor care-şi spun «nu ştiu, ce-am eu de-a face cu asta?», (le răspund că) totul. În primul rând votul şi capacitatea vostră de a acţiona contează”, a declarat el.
”Iar spre deosebire de ceea ce gândeşte cel puţin un tip, nimeni nu este mai presus de afurisita de lege şi nimeni nu este mai presus de altcineva”, a declarat el, atacându-l pe Trump.
ACTUALIZARE 22.02
FBI: Mailuri rusești la baza amenințărilor cu bombă
FBI a anunțat marţi, în ziua alegerilor americane, că s-au primit ameninţări cu bombă în mai multe state americane și că acestea provin din domenii de e-mail ruseşti, iar Biroul le consideră necredibile.
FBI nu precizează despre care state este vorba. Însă Secretarul de stat al Georgiei, Brad Raffensperger, a anunţat marţi că procesul electoral din acest stat a permis oprirea unor ameninţări cu bombă şi a acuzat că acestea provin din Rusia.
Oficiali din comitatul Fulton, în Georgia, au anunţat că au primit ”numeroase apeluri” şi că în urma unor ameninţări au fost închise două secţii de votare.
ACTUALIZARE 00:20
17 state au plasat în stare de alertă câteva sute de soldaţi
Poliţia federală a înfiinţat un post naţional de comandă la Washington pentru a monitoriza ameninţările non-stop până cel puţin sâmbătă. În Nevada (vest), statul Washington şi Oregon (nord-vest), a fost mobilizat un contingent al Gărzii Naţionale.
Potrivit Pentagonului, cel puţin 17 state au plasat în stare de alertă câteva sute de soldaţi. Unele dintre cele aproximativ 100.000 de secţii de votare din ţară sunt, de asemenea, echipate cu butoane de apel de urgenţă, a confirmat pentru AFP Runbeck Election Services, o companie specializată în tehnologia de securitate electorală.
ACTUALIZARE 00:23
Elon Musk va petrece noaptea alegerilor cu Donald Trump
Elon Musk, șeful SpaceX și Tesla, va petrece noaptea alegerilor alături de fostul președinte Donald Trump în Florida, au confirmat surse avizate pentru Fox News.
New York Times a scris inițial că Musk va face parte dintr-un grup restrâns de persoane care vor urmări rezultatele alegerilor împreună cu Trump, pe măsură ce acestea vor fi anunțate. Musk a anunţat că a votat la alegerile prezidenţiale în statul Texas, unde are reşedinţa.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.4° Constanța 




















