REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor, distribuite de către Poşta Română în prima zi

Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor, distribuite de către Poşta Română în prima zi

Andreea VLAICU 19 august 2024 | 00:00 273

Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat.

Peste jumatate de milion de decizii de recalculare a pensiilor, distribuite de catre Posta Romana in prima zi

"Cei peste 10.000 de poştaşi aflaţi vineri pe teren au reuşit să înmâneze beneficiarilor din toate judeţele ţării un număr record de plicuri: peste 500.000 de decizii de recalculare a pensiilor. Compania Naţională ,,Poşta Română" le mulţumeşte pentru profesionalism şi implicare tuturor angajaţilor angrenaţi în această acţiune amplă care au distribuit încă de la primele ore deciziile de recalculare către beneficiari. Asigurăm toţi pensionarii că vor primi documentele mult aşteptate până la termenul prevăzut, respectiv 30 august 2024", se menţionează în comunicat.

Poşta Română reaminteşte că, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat.

"Poşta Română continuă să fie cea mai solidă companie de curierat din ţară, iar tehnologia adusă în ultimii ani ne permite să oferim servicii cu o eficienţă remarcabilă", subliniază reprezentanţii companiei. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere