REPLICA ONLINE CONSTANTA

15° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Peugeot-Citroen mizează pe China pentru reducerea dependenţei de Europa

Peugeot-Citroen mizează pe China pentru reducerea dependenţei de Europa

Replica API 27 februarie 2013 | 00:00 192

PSA Peugeot-Citroen anticipează că China va deveni cea mai mare piaţă a sa până în 2015, înaintea celei din Franţa, prin creşterea centrelor de vânzări şi extinderea în oraşe de dimensiuni mai mici, transmite Bloomberg. Pentru acest an, PSA prognozează majorarea cu 22% a vânzărilor pe piaţa chineză, la 540.000 de vehicule, excluzând gama de lux DS, a declarat directorul diviziei asiatice a grupului, Gregoire Olivier. Grupul va introduce în acest an în China modelul modernizat Citroen C-Elysee şi sedanul Peugeot 301 şi pregăteşte un centru de vânzare pentru gama DS în Shanghai. "Anticipăm un nou an bun. Aplicăm un plan activ de dezvoltare şi înregistrăm o creştere rapidă", a spus Olivier. Creşterea vânzărilor în China va ajuta PSA să reducă dependenţa de Europa, unde piaţa va scădea potrivit estimărilor pentru al şaselea an consecutiv. În prezent, trei din cinci vânzări de vehicule realizate de PSA au loc în Europa. În China, PSA va trebui să atragă clienţi de la General Motors şi Volkswagen, care sunt lideri în rândul producătorilor auto străini prezenţi pe această piaţă. Directorul general al grupului, Philippe Varin, a declarat în această lună că PSA va îmbunătăţi modelele Peugeot pentru a le diferenţia mai mult de modelele Citroen, obiectivul fiind creşterea numărului de vehicule premium. PSA a înregistrat anul trecut pierderi de 5,01 miliarde de euro şi un declin al vânzărilor de 13%. Vânzările totale de automobile în Europa au scăzut anul trecut cu 8%, la 12,5 milioane de unităţi, conform economica.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108