Pierderile de 4 milioane de euro înregistrate de CT Bus îngreunează extinderea transportului public și în localitățile limitrofe Constanței! Video
Pierderile de 4 milioane de euro înregistrate de CT Bus îngreunează extinderea transportului public și în localitățile limitrofe Constanței! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn urmă cu aproximativ 5 ani se puneau timid bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Constanța, sub forma unei structuri de cooperare a autorităților publice locale din regiune. Transportul public din Constanța urma să se extindă și în orașele din împrejurimi și să vină în sprijinul persoanelor care fac naveta și care erau la mâna operatorilor privați. La aproape 5 ani distanță, nimic nu s-a schimbat. Primarul din Agigea, Cristian Cîrjaliu pune această situație pe seama lipsei fondurilor necesare și, mai mult decât atât, afirmă că la momentul actual societatea CT Bus înregistrează pierderi uriașe de circa 4 milioane de euro.

În urmă cu aproximativ 5 ani, primarii din Năvodari, Cumpăna și Mihail Kogălniceanu au răspuns afirmativ invitației fostului primar al Constanței, Decebal Făgădău, și s-au întâlnit pentru a pune bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Constanța, sub forma unei structuri de cooperare a autorităților publice locale din regiune.
La acel moment, fostul primar, Decebal Făgădău, făcea o comparație între RATC, regia de transport falimentară din urmă cu aproape 10 ani și CT Bus, despre care afirma la acel moment că are potențial să devină unul dintre cei mai eficienți operatori regionali de transport din România.
Pentru ca acel proiect să devină realitate, erau de urmat mai mulți pași procedurali pentru înființarea asociației, iar în paralel era necesar să se lucreze pe mai multe planuri: înființarea unui grup de lucru, analizarea de către specialiști a rutelor, consultarea la nivelul fiecărei localități în parte și, totodată efectuarea de către juriști a pașilor legali.
Ce a declarat edilul Cristian Cîrjaliu despre inițiativa extinderii transportului public în comun
Invitat în cadrul unui interviu pentru Replica, primarul din Agigea, Cristian Cîrjaliu a făcut câteva declarații și despre acest proiect... care pare îngropat. „Am mai discutat acum ceva timp despre CT Bus, o societate în care se bagă bani cu nemiluita, dar care generează foarte mari cheltuieli.“, a spus Cîrjaliu.
Întrebat dacă a purtat la un moment dat discuții cu directorul CT Bus, a declarat „Nu, am avut întâlniri cu primarul Vergil Chițac și momentan nu se poate pentru că ei abia pot să supraviețuiască, dacă citiți ultimele evaluări - 4 milioane de euro au pierderi, exact ce se discuta și ce vorbeam și rândul trecut. Ok, în momentul în care tu vii și te extinzi spre exemplu spre Cumpăna, spre Agigea, spre Eforie, pierderile alea se generează și asupra populației, dar de ce să fiu eu într-o societate care din start are pierderi mari. Practic este un proiect îngropat, în privința extinderii nu se mai poate face nimic, fiecare UAT trebuie să își rezolve problema transportului în comun așa cum și-a rezolvat problema comuna Agigea, de exemplu noi avem o flotă de microbuze foarte bine dotată, anul trecut am mai achiziționat încă două, anul acesta mai achiziționăm încă trei sau chiar patru mai reînnoim că avem deja numărul de km, transportăm copiii la școală, îi aducem, sunt servicii pe care comuna Agigea le deservește către cetățean.“
Așadar, pare că inițiativă fostului primar al Constanței pare să nu dea roade...ba mai mult, proiectul pare îngropat...cel puțin până când CT BUS va da semne de redresare.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.1° Constanța 

.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)




.jpg_t.jpg)






