REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.3° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Pietonii prinşi traversând neregulamentar au dat cu amenzile de pământ!

Pietonii prinşi traversând neregulamentar au dat cu amenzile de pământ!

Replica API 7 august 2013 | 00:00 129

Nervoşi pe poliţiştii rutieri

Nervoşi pe poliţiştii rutieri

Nervi întinşi la maxim pe străzile Constanţei! Pietonii care au fost prinşi de către poliţiştii rutieri traversând prin locuri nepermise au dat cu amenzile de pământ, spunând că nu aşa se rezolvă lucrurile. Ei au solicitat să se amplaseze mai multe treceri de pietoni pentru a nu fi nevoiţi să încalce legea. Ca drept răspuns, oamenii legii au spus că, în acest mod, ar trebui să existe treceri de pietoni din 50 în 50 de metri. Spiritele s-au încins, pietonii aruncând procesele verbale pe asfalt.

Acţiunea a avut loc pe strada Theodor Burada, în zona Gării din municipiul Constanţa, unde poliţiştii rutieri au sancţionat pietonii care s-au angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. Acţiunea va avea loc toată săptămâna, însă puţini dintre cei prinşi pe picior greşit şi-au recunoscut vina, mai toţi încercând, prin diferite mijloace, să scape basma curată. "Păi unde sunt trecerile de pietoni? Sunt la 100 de metri de aici. Este autogară, nu e vina mea că nu e trecere de pietoni şi aici. Mă grăbeam, ce era să fac?", a spus o femeie sancţionată. La scurt timp, o altă femeie a fost prinsă în acelaşi mod, ea încercându-şi norocul într-un mod ceva mai paşnic: "E pentru prima dată când fac aşa ceva. Nu puteţi să faceţi cumva să treceţi cu vederea? Cine greşeşte pentru prima oară este iertat, eu aşa ştiu. Nu puteţi să-mi daţi doar un avertisment?". În zadar au fost rugăminţile, poliţiştii rutieri nu s-au lăsat înduplecaţi. Însă, nervii aveau să se încingă şi mai tare când alte două femei au fost zărite traversând neregulamentar, chiar dacă înainte s-au uitat către echipajul de Poliţie. Au început strigătele şi căutatul de nod în papură. "Ce să fac eu cu procesul verbal? Pentru ce? Unde este parcată maşina voastră (a poliţiştilot rutieri - n.r.)? E corect? Dacă eu parcam acolo, veneaţi imediat peste mine. Ia arătaţi-mi dumneavoastră pe unde trec dacă maşina asta e aici? Unde e trecerea de pietoni? Vedeţi unde e? Cu ce am greşit? Am coborât din taxi şi am traversat. Ce am făcut? Ia uitaţi ce fac eu cu amenda!", a spus I.S., de 32 de ani, din Valu lui Traian, care a dat cu procesul verbal de pământ. Chiar dacă nemulţumirile sunt mari, acţiunea se derulează în ideea de a disciplina pietonii şi a preveni accidentele rutiere. "De la începutul anului până în prezent, pe raza judeţului Constanţa s-au produs 106 accidente din cauza indisciplinei pietonale, soldate cu 7 persoane decedate, 18 rănite grav şi 83 rănite uşor", a spus Cristina Vasile, din cadrul Poliţiei Rutiere Constanţa. De asemenea, de la începutul anului, au fost sancţionaţi 13. 300 de pietoni, amenda fiind între două şi trei puncte de amendă, a câte 80 de lei fiecare, cu posibilitatea de a plăti jumătate în 48 de ore lucrătoare.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272