4.4° Constanța Lun., 5 Dec. 2022
Anul XX Nr. 6203
4.4° Constanța Luni, 5 Decembrie 2022 Anul XX Nr. 6203

Pilonul II a recuperat deja peste jumătate din scăderile din 2022; activele au ajuns la 92,4 miliarde de lei

Replica API 18 august 2022 372

Valoarea sumelor acumulate în Pilonul II de pensii private obligatorii a recuperat în mai puţin de două luni peste jumătate din scăderile din anul 2022, pe fondul îmbunătăţirii cotaţiilor titlurilor de stat, potrivit calculelor realizate de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) pe baza celor mai recente date disponibile public.

Astfel, la data de 12 august 2022, randamentul mediu al Pilonului II în 2022 arăta un minus de doar 3,2%, comparativ cu -7,6% la finele primului semestru.

Activele administrate de Pilonul II au ajuns la 92,4 miliarde de lei, un record istoric pentru sistem, în creştere puternică, cu 5 miliarde de lei, faţă de valoarea de la mijlocul anului 2022. Faţă de mijlocul lunii august 2021, activele Pilonului II sunt acum mai mari cu aproape 7 miliarde de lei (+8%), scrie Agerpres.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

Procesul de recuperare a valorii activelor, anticipat încă de acum 2 luni în conferinţa de presă a APAPR, este în plină desfăşurare. Evoluţia din ultimele 2 luni arată o creştere robustă şi rapidă a valorii activelor, pe fondul revenirii cotaţiilor titlurilor de stat româneşti, în care fondurile de pensii îşi investesc aproximativ două treimi din sumele administrate. În perioada iunie 2021 - iunie 2022, titlurile de stat româneşti au suferit o depreciere cumulată de 16%, urmată de o recuperare de 7% până astăzi (sursa: indicele I29114RO calculat de Bloomberg).

Asociaţia menţionează că, per total, pe întreaga perioadă de funcţionare a Pilonului II, fondurile de pensii private obligatorii au înregistrat rezultate foarte bune, chiar şi luând în considerare deprecierea temporară din acest an.

"Rezultatele la zi ale Pilonului II relevă câteva concluzii de etapă: scăderile din Pilonul II din 2022 au fost cauzate nu de o strategie eronată de investiţii sau de fluctuaţii bursiere, ci de inflaţia record, care a dus la deprecierea titlurilor de stat. Inflaţia a afectat anul acesta principalele economii ale lumii, fiind un fenomen global; în marea majoritate a cazurilor, scăderile de anul acesta au erodat din câştigurile substanţiale anterioare ale Pilonului II, nicidecum din contribuţiile participanţilor (banii viraţi în sistem). Dovada o reprezintă câştigul substanţial, de 18,9 miliarde de lei, net de toate comisioanele de administrare, realizat de Pilonul II peste contribuţiile brute virate în sistem, chiar şi luând în considerare rezultatele de anul acesta; volatilitatea este normală, iar rezultatele totale la zi ale Pilonului II rămân excelente, cu un câştig mediu anual de 7,4% pe an timp de peste 14 ani chiar şi luând în calcul scăderea din 2022. Pilonul II este un sistem de economisire şi investire conectat la economia reală şi evoluţiile din pieţele financiare, a căror evoluţie o reflectă fidel; chiar dacă în trecut au existat mai multe episoade de volatilitate similare celui pe care îl traversăm acum, după revenire, tendinţa de creştere a valorii activelor s-a păstrat", se mai spune în comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

REPLICA

LOTO

6/49
362723143843
5/49
32410352725
joker
8194117188