Pink a trecut prin mari emoții. Soțul ei a fost operat
Pink a trecut prin mari emoții. Soțul ei a fost operat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPink a dezvăluit pe rețelele sociale că a trecut prin mari emoții. Soțul său este în spital.
Pink şi Carey Hart
Cântăreața Pink (40 de ani) a trecut prin mari emoții din cauza soțului său, Carey Hart (44 de ani). Bărbatul a fost recent operat. ”Bărbatul meu, bebelușul meu. Îl iubesc atât de mult”, a scris vedeta pe rețelele de socializare. Ea a mărturisit că spaima a trecut, operația s-a desfășurat cu bine. Pink nu a spus cu exactitate de probleme de sănătate a avut Carter. Și vedeta a avut probleme de sănătate. A fost bolnavă de COVID-19, ca și fiul său, Jameson, de numai 3 ani.
Pink l-a cerut de soț
Celebra cântăreață Pink a dezvăluit nu demult care este secretul longevității căsniciei ei cu Carey Hart, campion de motocross. Cuplul lor rezistă, în ciuda suișurilor și a coborâșurilor din viața lor comună. Vedeta a dezvăluit, recent, pe o rețea social, care e secretul longevității căsniciei ei cu Carey. Au știut să facă mereu concesii! Dar relația lor nu a fost mereu roz. În 2001, cântăreața l-a cunoscut pe campionul de cross. A fost dragoste la prima vedere. După 4 ani de viață comună, Pink l-a cerut în căsătorie pe Carey Hart, în 2005. Nunta a avut loc un an mai târziu, în Costa Rica.
Au avut o perioadă în care au fost despărțiți
În februarie 2008, Pink și Carey au anunțat că se despart. Au luat distanță unul de altul, dar nu au divorțat. Un an mai târziu, ei și-au reînnoit jurămintele de căsătorie. Cântăreața a născut apoi doi copii, o fată, Willow, astăzi în vârstă de 9 ani, și un băiat, Jameson, care are în prezent 4 ani. Pentru a construi o relație durabilă, Pink și Care Hart au făcut concesii și eforturi. De 18 ani, de când s-au cunoscut, ei au apelat la un terapeut. Informația a fost dată publicității chiar de artistă, care a făcut o transmisie live pe o rețea socială în prezența medicului, Vanessa Inn. ”Dacă Vanessa nu ar fi fost lângă noi, în cei 18 ani, noi nu am mai fi probabil împreună”, a explicat, onestă, Pink. ”Asta pentru că, în copilărie, nu învățăm cum să avem relații, cum să ne înțelegem cu oamenii. Nu știm cum să ne iubim, nu știm cum să ne înțelegem, nu știu cum să comunicăm. În momentele dificile, terapeutul intervine și oferă cheia înțelegerii mutuale”, a adăugat diva, scrie click.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News