REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Lun., 21 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7589
16.2° Constanța Luni, 21 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7589
 

Piperea anunță în ce condiții va negocia AUR cu Veștea

Piperea anunță în ce condiții va negocia AUR cu Veștea

Robert NENCIU 18 iunie 2026 | 00:00 511

Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, spune că discuțiile cu premierul desemnat ar putea să aibă loc doar dacă acesta și-ar retrage două afirmații. Angajamentul de a guverna pe programul lui Bolojan, fără nicio modificare și excluderea unei colaborări cu AUR.

Piperea anunta in ce conditii va negocia AUR cu Vestea

Piperea îl avertizează pe Adrian Veștea că se află în aceeași situație ca Eugen Tomac, pentru că nu are în spate niciun partid puternic

Piperea spune că deocamdată nu a discutat cu liderii partidului, dar în opinia sa o discuție cu premierul desemnat ar putea avea loc.

"Eu mă îndoiesc că este deschis domnul Veștea la discuții, eu sunt absolut convins, nu l-am auzit, dar intuiesc că a fost un gest probabil rezultat din frustrare, ca să nu-i zic disperare.

În orice caz, o discuție cel puțin din perspectiva mea e mult prea devreme ca să fi putut să discut cu George Simion sau cu Petrișor Peiu, sau cu ceilalți din partid ca să știu care e opinia lor, dar în opinia mea o discuție de genul acesta cu domnul Veștea se poate face exclusiv în situația în care își retrage cele două afirmații, absolut categorice, pe care le-a făcut și pe care vi le-am reamintit, adică aceea că exclude o colaborare cu AUR și respectiv că se va baza exclusiv, fără niciun fel de schimbare de virgulă măcar, pe programul de guvernare al lui Bolojan", a spus politicianul la Realitatea Plus.

"Dacă se merge în acest ritm, categoric răspunsul nostru va fi NU, în orice caz trebuie văzut ce anume pune pe masă, ce guvern pune pe masă, ce program de guvernare pune pe masă, nu ăsta al lui Bolojan, cu ce forțe politice va face acest guvern, pentru că domnia sa în momentul de față este un exclus virtual, de facto, din partidul din care a făcut parte până azi la ora 10:00 și în consecință e într-o poziție similară, dacă vreți, cu cea pe care a avut-o domnul Tomac. Ori noi nu am vrut să votăm cu Tomac, printre altele și pentru că are această poziție ciudată de, cum să-i spun, persoană care nu are un partid parlamentar în spate.", mai spune Piperea.

Europarlamentarul a vorbit și despre poziția partidului său.

"AUR acceptă guvernarea doar dacă premierul este fie propus, fie acceptat de AUR. O formulă de guvern compus din miniștri PSD și AUR, condus de un premier fără partid, este exclusă atât de președintele Nicușor Dan, cât și de instituțiile europene, a mai spus el. A spus foarte clar domnul Simion, a repetat-o și domnul Peiu, AUR își asumă un mandat de a guverna categoric, dar pune condiția ca premierul fie să fie dat de AUR, fie să fie acceptat de AUR. Altfel, n-are cum să intre la guvernare. Nu, nu-și are sensul.

Așadar, dacă se trece peste această, acest blocaj decizional sau, mai bine zis, emoțional al lui Nicușor Dan, că nu vrea să audă de AUR, dacă se acceptă această condiție pusă de Simion, atunci probabil că se poate face o discuție și se poate debloca situația. Altfel, mă îndoiesc că se poate ajunge la ceva, din punctul acesta de vedere.", a mai afirmat Gheorghe Piperea, la Realitatea Plus.

Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat că este deschis să negocieze cu oricine, inclusiv cu AUR.

"Eu îi respect pe toți cei care sunt de bună credință, nu mă deranjează faptul că vor fi parlamentari AUR care se gândesc că este un moment important în care trebuie să lăsăm orgoliile și să nu mai tratăm lucrurile cum au fost tratate până acum, în a ne distila și a ne izola în poziții de natură formatoare", a precizat acesta, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere