Plan Roșu de Intervenție! Un autocar plin cu copii a lovit frontal o mașină
Plan Roșu de Intervenție! Un autocar plin cu copii a lovit frontal o mașină
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn grav accident rutier a avut loc sâmbătă în localitatea Tomșani, pe DN 67, în județul Vâlcea implicând un autoturism și un autocar plin cu elevi. În urma coliziunii, șoferul autoturismului, în vârstă de 22 de ani a decedat, iar mai multe persoane au fost rănite. La spital au ajuns trei minor.
Imagini de la locul accidentului
Pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați de urgență pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și de acordare a primului ajutor. La locul accidentului s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Punctului de Lucru Horezu și Stației Grădiștea, incluzând două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD și mai multe echipaje SAJ.
La sosirea echipajelor operative, s-a constatat că în accident au fost implicate un autoturism, în care se afla o persoană încarcerată, și un autocar care transporta 51 de minori și 5 adulți. Pompierii au extras rapid persoana încarcerată din autoturism, însă aceasta a fost declarată decedată la fața locului.
Imagini de la locul accidentului
Pasagerii din autocar au fost evaluați medical, doi minori prezentând atacuri de panică și șoferul având escoriații. Șoferul autocarului și unul dintre copii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zonă circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers și recomandă evitarea zonei și utilizarea rutelor alternative până la reluarea traficului pe DN 67.
UPDATE:
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră a fost reluată pe DN 67, în zona localității Tomșani, județul Vâlcea, unde s-a produs un accident rutier între un autoturism și un autocar de transport elevi și profesori. În urma impactului au rezultat în final 5 victime, dintre care conducătorul autoturismului a decedat, iar șoferul autocarului, împreună cu 3 pasageri elevi au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale necesare. Nu sunt probleme deosebite privind valorile de trafic, în timpul opririi circulației autovehiculele au fost redirecționate pe o rută ocolitoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.7° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)
.jpg_t.jpg)