Planul unei coaliții AUR-SOS-POT, stricat de Diana Șoșoacă: „Ascultăm și nu judecăm“ Video
Planul unei coaliții AUR-SOS-POT, stricat de Diana Șoșoacă: „Ascultăm și nu judecăm“ Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGeorge Simion, liderul AUR, a afirmat pe TikTok că s-au purtat discuțiil pentru formarea unei coaliții împreună cu partidele POT și SOS. Însă negocierile s-au împotmolit, deoarece Diana Șoșoacă refuză să-l sprijine pe Călin Georgescu în cursa pentru alegerile prezidențiale.
Ascultăm și nu judecăm
„Ascultăm și nu judecăm! Doamna Șoșoacă, ați început să mă atacați iarăși cu cvorumuri care nu există. Am avut o întâlnire pentru a face o coaliție, iar locul unde s-a întrerupt orice discuție este legat de faptul că nu vreți să îl susțineți pe Călin Georgescu la prezidențiale. Ascultăm și nu judecăm“, spune liderul AUR într-o filmare pe TikTok.
Video:
Șoșoacă: Nu s-au purtat niciodată discuții în ceea ce îl privește pe Călin Georgescu
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de faptul că negocierile pentru formare unei coaliții suveraniste în România s-au împotmolit din cauza ei. Aceasta spune că negocierile continuă, însă cu 'cealaltă parte' a partidului și că nu s-au purtat niciodată discuții în ceea ce îl privește pe Călin Georgescu.
Președintele AUR, deputatul George Simion, a declarat, după ce guvernul PSD-PNL-UDMR a primit votul de învestitură, că parlamentarilor din AUR, SOS România și POT li s-ar oferi 200.000 de euro/persoană pentru a trece în barca puterii, acuzația fiind ironizată de premierul Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă parlamentarii suveraniști sunt ofertați să treacă de partea coaliției de guvernare, după ce Simion a răspuns: „Nu că eu aș crede chestiunea asta, se întâmplă, 200.000 de euro pe parlamentar se oferă, înțeleg că sub patronajul domnului Simonis, astea sunt informațiile pe care le am. Niciunul din cei 91 de parlamentari AUR nu se vinde. Nu ne pot cumpăra nici cu 2 milioane de euro, dar cu 200.000 de euro?”, a declarat Simion, care a spus că nu are încă dovezi și încearcă să le obțină.
Întrebat dacă este adevărat, premierul Marcel Ciolacu a reacționat amuzat: „Cât? Mă duc eu la POT dacă-mi dau banii ăștia”, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













