REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
19.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

PNL Constanţa a desemnat 10 femei să candideze la primăriile din judeţ

PNL Constanţa a desemnat 10 femei să candideze la primăriile din judeţ

Replica API 22 aprilie 2016 | 00:00 392

Lucia Varga, prezentă la malul mării

Lucia Varga, prezentă la malul mării

Puţin mai mult de o lună ne mai desparte de alegerile locale din iunie, aşa că, organizaţiile locale se află cu pregătirile candidaturilor pe ultima sută de metri. Organizaţia PNL Constanţa a susţinut joi, 21 aprilie a.c., o conferinţă de presă prin intermediul căreia a prezentat candidatele la 10 primării din judeţ. La eveniment a participat Gheorghe Dragomir, preşedinte la nivel judeţean, Vergil Chiţac, preşedinte la nivel municipal şi Lucia Varga, şefa Organizaţiei de Femei. Cu toţii sunt convinşi că liberalii vor conduce municipiul şi judeţul Constanţa, începând cu 6 iunie 2016.

„Avem o echipă numeroasă faţă de alte alegeri, apropiindu-ne de recomandarea Biroului Naţional. Am constatat că avem colege pregătite să facă faţ acestei competiţii, care îşi vor demonstra competenţele şi pregătirea fiecăreia, pentru că fiecare reprezintă pentru localitatea lor un reper. Toate sunt pregătite pentru a putea duce cei patru ani de administraţie şi pot înregistra multe succese”, a spus Gheorghe Dragomir, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa. Referitor la reprezentarea femeilor în politică, Vergil Chiţac a spus: „Este meritul PNL că a adus discuţia aceasta la nivel general, din păcate târziu în România. În Parlament, în politica românească există o reprezentarea femeilor de 12%, iar dintre primari, doar 3%.

Există un studiu al Băncii Mondiale care spune că, la nivel de ţară, cu cât femeile sunt reprezentate în administraţie, corupţia scade. În lista mea de consilieri voi avea o reprezentare generoasă a femeilor. De când am intrat în politică, am lucrat foarte bine cu ele, mi s-au părut mai conştiincioase”, a spus Chiţac. La rândul ei, Lucia Varga spune că femeile pot face faţă, la fel de bine. politicii cum reuşesc şi reprezentanţii sexului masculin.

„Implicarea femeilor în politică ar credibiliza partidele politice pentru că femeile fac pasul către politică doar în momentul în care sunt convinse că au priceprea, susţinerea şi expertiza necesară pentru a conduce o comunitate”, a spus aceasta. „PNL Constanţa este filiala care a înţeles ceea ce ne-a transmis electoratul din 2014, şi anume să fim partidul care să începem resetarea politică, care să începem reformarea din interior a partidului. De ce această resetare? Pentru că trebuie o altfel de politică, o politică pentru cetăţean, pe proiecte, fără atacuri la persoană, ci pe lucruri concrete care ar îmbunătăţi viaţa cetăţenilor“, a mai precizat Varga.

Conducerea centrală spune că are încredere că Gheorghe Dragomir și Vergil Chițac vor conduce Constanța

Lucia Varga a ținut să-și arate susținerea față de cei doi candidați ai Constanței, la CJC, respectiv Primăria Constanța, pentru care are numai cuvinte de laudă. „PNL Constanța este partdiul care, pe de o parte, are candidat la președenția CJC un om cu experiență profesională, cu experiență politică, George Dragomir, un om capabil care are toate cunoștințele politice și tehnice pentru a conduce acest județ, iar pe de altă parte, PNL Constanța a deschis ușile societății civile, mediului academic, universitar, oamenilor cu experiență, și aici este viitorul primar al Constanței, Vergil Chițac.

Îl cunosc pe domnul Chițac și am auzit despre proiectele dumnealui“, a completat Lucia Varga. Vicepreședintele PNL a ținut, cu această ocazie, să transmită constănțenilor și un mesaj: „Îmi doresc să avem în Constanța o administrație liberală, atât la nivel județean, câ și la nivel de oraș, pentru binele cetățenilor. Aveți curajul și dați încrederea echipei liberale! Constanța are un potențial foarte mare, iar cetățeanul trebuie să fie respectat”, a conchis Lucia Varga.

Cine sunt candidatele PNL la primăriile din județul Constanța

Un procent de 10% dintre candidații PNL la alegerile din 5 iunie îl reprezintă femeile. Astfel, 10 doamne s-au înscris în cursa pentru funcția de primar. Singurul candidat care se află în funcție, Anca Belu, are, în continuare, susținerea PNL pentru Primăria Mihail Kogălniceanu, iar la Grădina, PNL merge pe mâna Adinei Iacobici. Dacă cele două au fost singurele care au lipsit, motivat, de la întâlnire, colegele lor au ținut să spună ce anume le-a motivat să ia decizia de a candida. Cecilia Șerbănescu, candidatul PNL la Adamclisi, este consilier local în funcție.

Este în echipa lui Dragomir din 2009 și a mai candidat în trecut la funcția de primar, dar a pierdut. „Consider că nimic din ce trebuia să facă actuala administrație nu s-a făcut. Am mai candidat, am pierdut, și am curajul să candidez din nou“, a spus Șerbănescu, de profesie inginer și cadru didactic. La Saligny, candidatul PNL este Iuliana Mihon. Este în partid din 2015 și a lucrat la SNCFR. „Am ales să candidez pentru că și noi, femeile, trebuie să ne implicăm în viața publică. Ca și consilier, mi-am adus aportul prin proiecte de hotărâri. Am experiență.

Sunt hotărâtă să câștig“, a spus Mihon. PNL merge pe mâna Marianei Mihai la Primăria Cogealac. „Sunt convinsă că voi fi învingătoare. Până-n 2012 n-am făcut politică. Am ales o echipă formată din oameni care vor să se implice. În ultimii 12 ani, nu s-a făcut nimic la Cogealac. Avem săli de clasă mucegăite, nu avem parc. Pe 6 iunie mă voi apuca de treabă!“, a promis Mariana Mihai, în prezent consilier local. La fel de optimistă este și Marilena Dragnea, candidatul PNL la Năvodari. „Sunt născută și crescută în Năvodari, unul dintre motivele pentru care m-am înscris în această competiție. De ce? În oraș, e nevoie de o administrație transparentă, pentru că sunt foarte multe probleme, foarte multe dosare penale.

Vreau ca ședințele de consiliu local să nu se mai desfășoare al DNA. Să fim pentru oameni, și nu pentru interesele personale. Nu vreau să promitem ce nu putem să facem. Dacă m-am angajat în această competiție, cu siguranță voi face față“, a spus Dragnea. Paraschiva Demirel Bobe, candidatul de la Peștera, are aceeași viziune ca și colegele ei. Vrea o administrație mai bună, vrea lucuri noi pentru localitate. „Am hotărât să-mi pun la dispoziția cetățenilor timpul meu liber și experiența mea. Având în vedere pregătirea mea din domeniul agriculturii, consider că am experiență în realizarea proiectelor mari, precum „micul fermier“. Aș putea să aduc finanțări în Peștera“, a spus Bobe. Nici Laura Danilov, candidatul la Amzacea, nu se lasă mai prejos.

„Cnadidez pentru că iubesc puterea, oamenii. Am zis că, ceea ce am făcut pentru copii, să fac pentru toată comunitatea. Vreau să întorc acasă copiii plecați la muncă în străinătate. Sunt o luptătoare!“, a spus Danilov, de profesie cadru didactic. Mariana Tilicia speră să câștige primăria Deleni. De profesie inginer, Tilicea este actualmente consilier local, al doilea mandat. A mai fost consilier în perioada 2004-2008, iar în perioada 2008-2012 a fost viceprimar. Născută în Ardeal, Mariana Tilicea își dorește ca localitatea pe care o reprezintă să arate precum cele din zona în care s-a născut. „Vreau ca și comuna Deleni să arate precum cele din Ardeal. Deleni este o comună săracă , oamenii se ocupă cu agricultura și creșterea animalelor, sunt foarte mulți asistați sociali. Vreau să ridic nivelul de trai la Deleni“, a spus Mariana Tilicea.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108