PNL devine principala forță politică din București. Liberalii pregătesc „Operațiunea Fuziunea”
PNL devine principala forță politică din București. Liberalii pregătesc „Operațiunea Fuziunea”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCel mai mare grup politic din CGMB ar putea fi format în curând, odată cu unificarea dreptei sub sigla liberală. Potrivit unor surse politice, PNL se află în faze avansate de negocieri pentru o fuziune de amploare cu REPER, Forța Dreptei și PMP. Procesul ar urma să fie finalizat în toamna acestui an și vizează consolidarea unei platforme comune de dreapta înainte de alegerile locale anticipate pentru funcția de primar general al Capitalei.
Primul efect politic concret al acestei fuziuni ar fi formarea celui mai mare grup din Consiliul General al Municipiului București. Reuniți, consilierii celor patru formațiuni ar depăși numeric actualele grupuri din CGMB, conturând un nou pol de putere administrativă în București. Această reconfigurare are loc în contextul în care Capitala este condusă interimar de liberalul Stelian Bujduveanu, după ce fostul primar general, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României.
O dreaptă fragmentată, pe cale de unificare
Negocierile pentru fuziune sunt motivate atât de contextul politic general, cât și de nevoia partidelor de dreapta de a-și maximiza șansele în fața unui electorat polarizat și a unei stângi revigorate. REPER (partidul fondat de Dacian Cioloș), Forța Dreptei (condusă de Ludovic Orban) și PMP (formațiune condusă de Eugen Tomac, care a trecut printr-un proces dificil de supraviețuire politică în ultimii ani) și-au exprimat deja, în mai multe rânduri, disponibilitatea pentru o colaborare mai strânsă cu PNL.
Fuziunea ar consolida un bloc politic de centru-dreapta cu o putere semnificativă nu doar în Consiliul General al Capitalei, ci și la nivel național, în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din 2028, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













