REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

PNL: Grădiniţele să fie obligate să instaleze camere de supraveghere şi să fie controlate de două ori pe an

PNL: Grădiniţele să fie obligate să instaleze camere de supraveghere şi să fie controlate de două ori pe an

Replica API 16 aprilie 2016 | 02:35 316

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi va depune un pachet legislativ privind combaterea agresiunilor îndreptate copiilor în grădiniţe ce prevede obligativitatea instalării camerelor de supraveghere, efectuarea de controale periodice şi proceduri mai stricte de autorizare.

Ovidiu Raeţchi a lansat în dezbatere publică trei proiecte de lege prin care sunt modificate acte normative aflate în vigoare astfel încât să fie preîntâmpinate cazuri precum cele de la grădiniţia Flipper, unde mai mulţi copii au fost agresaţi fizic de către o educatoare.

Primul proiect vizează modificarea Legii educaţiei naţionale. ”Toate unităţile în care se oferă servicii de educaţie timpurie si funcţionează în regim de creşă, unitate antepreşcolară şi preşcolară din mediul privat sau de stat, denumite în continuare unităţi educaţionale, au obligaţia dotării incintei şi sălilor de clasă cu camere de supraveghere video şi audio”­, prevede articolul pe care Raeţchi vrea să-l introducă în lege. Obligaţia va fi valabilă pentru toate creşele sau grădiniţele care au cel puţin şapte copii înscrişi, transmite News.

Raeţchi consideră că instalarea camerelor ar preveni eventualul comportament agresiv al personalului faţă de copii, iar măsura este aşteptată şi de părinţi. Proiectul său conţine şi prevederi referitoare la securizarea înregistrărilor camerelor de supraveghere astfel încât la acestea să nu aibă acces decât părinţii şi autorităţile, în cazul în care se fac cercetări în legătură cu unele înregistrări.

Al doilea proiect constă în amendarea Legii 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului. Astfel, ar urma să se instituie asupra creşelor şi grădiniţelor un nou tip de control, pe lângă cele pe care sunt obligate să le facă ISU şi direcţiile de sănătate publică. ”Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului sunt obligate, conform prezentei legi, să dispună controale regulate, odată la şase luni, în unităţile de învăţământ preşcolar private care au fost înfiinţate în cadrul unei societăţi comerciale sau a unei fundaţii sau asociaţii non-profit”, explic Raeţchi în expunerea de motive a proiectului.

A treia modificare legislativă se referă la OUG 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei şi instituie reguli mai stricte de autorizare pentru grădiniţe. Astfel, orice grădiniţă va fi obligată să solicite Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), în termen de 60 de zile de la deschidere, autorizarea provizorie, iar ARACIP trebuie să dea răspunsul în alte 60 de zile.

”O altă prevedere importantă este aceea ca atât Ministerul Educaţiei, cât şi Primăria şi DGASPC să fie informate cu privire la rezultatele evaluării efectuate de ARACIP – în acest fel vom avea o evidenţă mult mai clară a pseudo-grădiniţelor”, a mai spus Ovidiu Raeţchi, adăugând că cele trei proiecte ale sale au primit şi susţinerea copreşedintelui PNL Alina Gorghiu.

Secţia 17 de Poliţie din Capitală a deschis o anchetă privind-o pe directoarea Grădiniţei Flipper, Ioana Neagu, după ce aceasta a fost acuzată de părinţi că a bătut trei copii pe care îi avea în grijă, unul de şase ani şi doi fraţi în vârstă de un an şi 11 luni şi, respectiv, de cinci ani, iar micuţii au ajuns acasă cu vânătăi.

Poliţiştii au ridicat imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din grădiniţă, pe care se vede cum femeia trage de păr un copil şi îl loveşte peste faţă, în timp ce ţipă la el. Mai mult, femeia îl duce pe copil într-un loc ferit, unde se repede asupra lui şi îl bruschează. După minute în şir de tratament traumatizant, copilul urcă scările de-a buşilea şi se duce spre clasă.

În alte imagini, suprinse tot pe camerele de supraveghere, de această dată în dormitorul copiilor, se vede cum aceeaşi femeie dă năvală în cameră şi ia, pur şi simplu, pe sus, din pătuţ, doi copii. Îi trage puternic de braţ şi îi dă afară din cameră. Alte imagini o arată pe femeie în timp ce ceartă copiii şi îi trage de haine.

Grădiniţa nu era acreditată, nici autorizată de către Ministerul Educaţiei să funcţioneze provizoriu. Directoarea este acuzată în două dosare penale - unul vizează infracţiunea de rele tratamente aplicate minorilor şi altul în domeniul economic, pentru că a derulat fără drept o activitate economică, grădiniţa nefiind autorizată.

Citeste mai mult pe RTV.NET.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218