PNRR: Ministerul Sănătății anunță 25 de spitale noi, în următorii 4 ani
PNRR: Ministerul Sănătății anunță 25 de spitale noi, în următorii 4 ani
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPână în 2026 cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță Ministerul Sănătății.
Alexandru Rafila
Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică Metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele și aparatura medicală din cadrul PNRR, informează Mediafax.
Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale / unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective inscrise de către Ministerul Sănătății în anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană, se arată într-un comunicat remis de către Ministerul Sănătății, citează stiripesurse.ro.
Investiția totală se va ridica la peste 1.7 miliarde de euro.
Noile construcții vor respecta cerințele de eficiență energetică, conform legislației naționale și standardele de calitate și performanță existente la nivel internațional.
Includerea proiectelor în lista proiectelor finanțate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătății, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.
Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News