REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

"Poate că la anul vom avea trei poduri bune, în Constanţa"

"Poate că la anul vom avea trei poduri bune, în Constanţa"

Replica API 7 septembrie 2012 | 00:00 117

Marian Dima, şeful DRDP:

Marian Dima, şeful DRDP:

Constanţa se pregăteşte să-şi primească, cu braţele deschise, vechile poduri, reabilitate şi puse în siguranţă. Unul dintre acestea este podul IPMC, care urmează să intre în reabilitări capitale. În acest sens, Marian Dima, directorul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, a menţionat că la sfârşitul lunii octombrie, în condiţiile în care licitaţia va decurge bine, se vor demara lucrările. "Licitaţia va fi pe data de 24 septembrie, în momentul de faţă fiind perioada de depunere a ofertelor. Dacă totul va decurge normal, dacă nu vor fi contestaţii, cum se întâmplă în momentul de faţă în România, preconizăm că se vor demara lucrările la sfârşitul lunii octombrie", a declarat, pentru "Replica", Marian Dima. Mai mult decât atât, susţine Dima, în ceea ce priveşte Podul de la Agigea, acolo unde cablurile începuseră să cedeze, restricţia de viteză a dat rezultate, iar în maxim trei luni construcţia va fi în siguranţă. "Restricţiile sunt în conformitate cu măsurile din cadrul programului de monitorizare a podului de la Agigea. Un pericol, pentru siguranţa podului, îl reprezintă autovehiculele de peste 5 tone, care circulă pe acolo. Dar restricţiile de circulaţie şi-au făcut efectul. Acum a mai scăzut şi traficul estival, probabil va mai fi doar în week-end aglomerat. Sperăm ca în maxim trei luni să punem podul în siguranţă, după care vom continua cu reparaţiile", a mai spus Dima. Prin urmare, în aproximativ un an de zile, vom avea două poduri complet renovate la Constanţa, susţine şeful DRDP, dacă nu chiar 3. "Dacă punem în siguranţă şi reabilităm complet şi Podul de la Agigea, cam într-un an de zile vom avea două poduri bune în Constanţa. Să vedem ce va fi şi cu cel din Port, şi vom avea trei poduri bune", a conchis Marian Dima.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272