Pocora: Antonescu şi Băsescu nu pot avea înţelegeri politice
Pocora: Antonescu şi Băsescu nu pot avea înţelegeri politice
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPurtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că între Crin Antonescu şi Traian Băsescu nu au existat pe finalul acestui an întâlniri sau tratative privind înţelegeri politice, menţionând că PNL nu susţine nici un fel de compromis cu şeful statului.
Pocora a fost întrebată dacă au existat alte întâlniri sau discuţii decât cele oficiale între Crin Antonescu şi Traian Băsescu, pe finalul acestui an.
"Este o aberaţie, de altfel am mai auzit această placă şi ştim cu toţii că ea face parte dintr-o campanie pornită de mai multă vreme împotriva preşedintelui Crin Antonescu. Spun în mod categoric că nu a existat nici un fel de tratativă, întâlnire sau înţelegere între preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi Traian Băsescu. Poziţia PNL faţă de Traian Băsescu este bine cunoscută, a precizat de la început că nu este de acord cu niciun fel de înţelegere politică încheiată cu Traian Băsescu, nu suntem parte şi nu susţinem compromisul politic cu Traian Băsescu, pentru că România nu are nimic de câştigat în urma unui acord cu un preşedinte ilegitim. Cu Traian Băsescu nu se poate ajunge la un numitor comun nici măcar în cazurile care ţin strict de reprezentarea interesului naţional. Pentru Traian Băsescu nu există nimic altceva decât interesul propriu. Nu a existat niciun fel de tratativă, întâlnire sau înţelegere între preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi Traian Băsescu", a declarat Pocora, conform LINK
Precizările ai venit în contextul în care Romania TV a anunţat că a existat o întâlnire între Antonescu şi Băsescu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News