REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

PODUL DE LA CUMPĂNA, CU DENIVELĂRI ŞI FISURI ÎN PILONI! Compania de Drumuri spune că nu e panică

PODUL DE LA CUMPĂNA, CU DENIVELĂRI ŞI FISURI ÎN PILONI! Compania de Drumuri spune că nu e panică

Replica API 21 august 2018 | 00:00 524

Şoferii, ALARMAŢI!

Şoferii, ALARMAŢI!

Șoferii care circulă, zilnic, pe podul de la Cumpăna, care trece peste A4, spun că sunt îngrijorați, căci podul pare să fie din ce în ce mai denivelat. Iar asta deși în 2017 au fost realizate reparații la pasajul respectiv. În schimb, reprezentanții Direcției Drumuri și Poduri Constanța dau asigurări că pasajul de la Cumpăna „nu are probleme de siguranță”.

Încă de la construire, podul care face legătura între Constanța și Cumpăna, de deasupra Autostrăzii A4, a ridicat probleme. Autoritatea locală a semnalat în repetaet rânduri atât Ministerului Transporturilor, cât și Companiei Naționale de Drumuri și Poduri faptul că pasajul de pe DN39E prezenta crăpături la pilonii de rezistență și denivelări. În 2017 au fost realizate lucrări de reparații, dar șoferii spun că problemele nu au fost soluționate.

De altfel, oamenii spun că sunt în continuare îngrijorați, pentru că denivelările sunt în continuare prezente, ba chiar să fie mai accentuate de la o lună la alta. „Chiar și după lucrările pe care le-au realizat, pasajul parcă se tot lasă”, ne-a semnalat un localnic. Primărița Mariana Gâju, cea care, de altfel, a insistat în ultimii ani, cu adrese către instituțiile responsabile pentru soluționarea problemelor, în condițiile în care pasajul respectiv este singura cale de legătură a comunei Cumpăna cu exteriorul, ne-a precizat: „Nu suntem specialiști în poduri, dar o spun cu toată responsabilitaeta că este vorba despre aceleași denivelări care au fost semnalate și acum jumătate de an, și anul trecut, despre care am tot vorbit, pentru care au tot făcut sesizări scrise”.

În schimb, Marin Dima, directorul Direcției Drumuri și Poduri Constanța, a dat asigurări că pasajul spre Cumpăna nu prezintă „probleme de siguranță”. „Pentru a elimina orice dubiu, constructorul a făcut o expertiză tehnică, pe lângă reparațiile care au fost realizate în trecut, și nu există probleme care să afecteze siguranța pasajului”, a subliniat Marin Dima pentru „Replica de Constanța”.

Reamintim că, în 2017, atât locuitorii, cât și administrația locală din Cumpăna au semnalat că pilonii de rezistență erau fisurați, structura pasajului șubrezită, iar asfaltul plin de crăpături. În mai 2017, Asocierea FCC Construccion SA/ Astaldi SpA a realizat lucrări de reparații, respectiv lucrări de planietate drum, prin refacerea stratului uzat la rampa dinspre Cumpăna, atât pe calea I, cât și pe calea II.

Florentina BOZÎNTAN

Vezi şi:

https://www.replicaonline.ro/cnair-podurile-din-romania-nu-sunt-intr-o-stare-grava-364522/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
problema nu este ca au aparut denivelari.. problema mare este cum a reusit podul ala sa fie acolo? un mare mister intr o tara unde ca sa faci un pod dureaza 15 ani pana il planifici si 30 pana il faci..
0
0
Vine toamna, vin ploile, o idee buna de afaceri ar fi sa cumparati un bac cu care sa trecem in curand spre Cta cand vor fi inundatii ca la pod.. nu am prea mari asteptari.. se tot surpa in fiecare an. Trebuie sa fii nebun sa crezi ca acel pod va rezista prea mult
1
0
Ia veniti un pik mai spre ovidiu..sa vedeti podul peste a4 care leaga Poiana de restul lumii sa vedeti cum se scufunda usor usor....
2
0
Bai Marian Dima ,esti un fals.Ia treci tu cu masina pe podul ala sa vezi cum face .De ce ne minti in fata?E frumos ce faci?
2
1
afara e vopsit gardu, inauntru leopardu
2
0
ba in tara asta totu e pe invers..trece autostrada la 2 metri de sat da ca sa merg la bucuresti tre sa fac un ocol de 10 km..in orice tara civilizata se facea iesiri pentru autostrada.la noi nu.
7
2
Marian Dima Hotul Securist ii sprijina pe acoperritii de la Oyl Holding si AutoprimaServ sa fure banii publici
10
2
va spune ceva acest nume hastagilor?
4
7
Platim jumate din bani..nu e panica!
6
0
Nu e panica,maan! Cu cateva zile inainte de inaugurare il detonam.Vom face altul mai rezistent.Acum ne antrenam.
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108