REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.6° ConstanÈ›a Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
13.6° ConstanÈ›a Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

ATENȚIE! Poliţia este PREGĂTITĂ să DESCINDĂ la PETRECERILE de 8 MARTIE din Constanţa

ATENȚIE! Poliţia este PREGĂTITĂ să DESCINDĂ la PETRECERILE de 8 MARTIE din Constanţa

Replica API 5 martie 2021 | 12:55 6641

Polițiștii constănțeni vor fi la datorie, în acest sfârșit de săptămână, și vor verifica respectarea măsurilor impuse prin Legea 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, reamintim faptul că se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

De asemenea, se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, etc.) în spaţii închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, terase, cafenele, săli/corturi de evenimente, precum și participarea la acest gen de activități.

Nerespectarea prevederilor legale atrage răspunderea contravențională a persoanelor implicate.

Desfășurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei.

De asemenea, participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei.

Pasibil de amendă este oricine participă la orice fel de eveniment organizat, indiferent că este vorba de petrecere, concert sau orice alt eveniment.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Poate le gasesc sarbatorind si pe fetele traficate zilnic inspre Vest, zic...
0
0
De raufacatori cine se ocupa?
0
0
Sa vedem unde petrece caporalul Chitac. Anul trecut pe vremea asta imprastia Covid la toata lumea!
0
1
Anul trecut pe vremea asta Chitac impartea Covid-ul pe la Colonadelor. Anul asta nu l-ati invitat?
3
2
Atentie sa nu dea de Amiral!
8
2
Sunt pregatiti ca la Onesti? Sau ca in cazul de la Bucuresti unde o femeie a omorat doua fete pe trotuar si nu au retinut-o?Apoi au tinut-o in arest o noapte si acum e in libertate?
6
0
Dati arme la populatie sa ne ne putem apara de politie!
12
4
Politistii sunt hemoroizii societatii
14
3
Acum au si lunetist?
14
0
politistii , vor descinde...dar in calitate de striperi , imbracati doar cu masca , la petrecere !
15
2
nu au curaj sa se dea la interlopi. bine ca intervin in forta la petreceri sau daca nu ai masca
16
1
Descinde la dat limbi la babe!
15
2
LA DAT AMENZI , TOT PROSTU ESTE PREGATIT . LA ALTFEL DE ACTIUNI PENTRU A PREVENI CRIME , ABUZURI , ACOLO SUNT CEI MAI INCOMPETENTI SI LA BATUT OAMENI NEVINOVATI . ATENTIE , SUB INDRUMAREA UNUI SEF DE SINDICAT . O TURMA DE MILITIENI CALCA FARA NICI O RETINERE OAMENI DOAR PENTRU CA LI SA ATRAS ATENTIA CA SI IEI TREBUIE SA POARTE MASCA . AM VAZUT FOARTE MULTE FILMULETE CAND MILITIENILOR LI SE ATRAGE ATENTIA SA POARTE MASCA SI REACTIA LOR IMEDIATA DE A INTIMIDA PENTRU CA SE CONSIDERA INVICIBILI IN RELATIA CU CETATENI . DACA NU-I DA AFARA ACTUALU MINISTRU , ESTE CLAR CA SUNT LA FEL CA SI CIUMATI .
12
1
Poate il prind iar pe nea Vergil, ca anul trecut bolnav fiind de COVID o ardea pe la petreceri de 8 martie
16
0
Pana acum nr infectatilor era in scadere si brusc nr creste ca vine 8 MARTIE dupa accea v-a scadea si iar v-a creste ca vine PASTELE si iar v-a scadea.... o adunatura de manipulatori oile trebuie tinute in panica si teroare UITE VINE LUPU; a nu vine militia stop adunatura de fraieri la distractie ; noi avem voie la toate ca avem haine ALBASTRE....
15
2
o sa descinda si o se pise pe participanti. o sa-i rapeasca si o sa-i duca in afara orasului unde o sa-i bata si o sa-i abandoneze acolo. Politia Militia este o banda de infractori imbracti in uniforma. Atat este hoti si infractori.
14
1
Acolo nu e covid??? Jigodiilor
20
2
Niste fatalai care de atat sunt buni de dat amenzi la babe care vand verdeturi de dat amanezi la batrani ca nu poarta masca si cam atat! Niste mascarici
19
3
Vaiiii ! Nu mai danseaza femeie cu femeie ...Railor !
17
1
hi hi si acum femeile ce o sa faca??? si-au facut manichiura coafura mecla spoita rochia geanta pantoful DEGEABA??? ce durere
19
2
Aha, noi cu muschii ca otelul vom culege musetelul ! Buni la batut cu femeile, mai putin cu un mos care are un cutit de bucatarie.
23
1
huuuuuuuuuuooooooooooooooooo
20
5

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369