Poliţia franceză a dejucat un atentat terorist împotriva unei şcoli
Poliţia franceză a dejucat un atentat terorist împotriva unei şcoli
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţia franceză a dejucat săptămâna trecută un atentat asupra unei şcoli şi a arestat două persoane implicate în această tentativă, au declarat miercuri agenţiei EFE surse judiciare.
Cei doi bărbaţi care puneau la cale atentatul, născuţi în anul 1998, au fost arestaţi pe 25 martie la Paris şi în prezent se află în arest preventiv. Conform postului BFMTV, în timpul interogatoriului, care a durat 96 de ore, unul dintre ei a recunoscut planurile de comitere a atentatului şi s-a declarat drept ''fiu spiritual'' al lui Mohamed Merah, care în 2012 a comis o serie de atentate, inclusiv cel asupra unui şcoli evreieşti din oraşul Toulouse.
Intenţia sa era să atace copiii din şcoală şi poliţişti, în mod special un agent care îl arestase cu câteva luni în urmă pentru un delict mărunt.
Serviciile secrete franceze au descoperit aceste planuri şi au reuşit astfel să dejoace acţiunea ce părea să corespundă modului de operare al grupării jihadiste Statul Islamic.
Deşi în materialele informatice ale celor doi suspecţi nu s-au găsit elemente de propagandă jihadistă, investigaţia a ajuns la concluzia că înaintea arestării ei au şters istoricul paginilor vizualizate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
20.1° Constanța 
.jpg_t.jpg)








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)

