REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
18.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Polițist AGRESAT de un bărbat supărat că i-a fost VERIFICAT VEHICULUL!

Polițist AGRESAT de un bărbat supărat că i-a fost VERIFICAT VEHICULUL!

Replica API 5 septembrie 2019 | 00:42 483

Ce a decis instanța de fond

Ce a decis instanța de fond

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, înregistrat pe rolul Judecătoriei Mangalia, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M.N.L., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. În vara acestui an, instanța de fond l-a condamnat la un cu suspendare, însă decizia nu este definitivă, urmând a se judeca apelul. Termenul a fost fixat pe 12.12.2019.

În cuprinsul rechizitoriului se menționează că, la data de 3.07.2016, în jurul orei 15.00 , un agent de poliție din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 38, a oprit pentru control un tractor, de culoare verde, fără număr de înmatriculare. Cu acest prilej, s-a constatat că vehiculul era condus de G.C.C., care nu poseda permis de conducere. Potrivit procesului-verbal de constatare, conducătorul auto nu a prezentat nici un document personal, nici documente pentru tractor și remorci, cu excepția avizului de însoțire a mărfii, declarând că ansamblu aparține numitului M.N.L., din Amzacea, fiind trimis de acesta către destinație. Având în vedere cele constatate, lucrătorul de poliție s-a deplasat la mașina de serviciu pentru a efectua verificări în bazele de date, moment în care, la fața locului, a apărut un vehicul, care a oprit în fața tractorului. Din autovehicul a coborât M.N.L., care a venit la mașina de serviciu, a început să profereze injurii și amenințări, solicitând restituirea avizului de însoțire, ba chiar a încercat să pătrundă în autoturism pentru a lua documentul. Agentul de poliție a arătat că a ieșit din vehicul, moment în care respectiva persoană a încercat să îi smulgă din mână avizul, motiv pentru care l-a împins pentru a-l împiedica, însă acesta l-a apucat cu ambele mâini de gât, spunând că îl omoară. În urma examinării medico – legale s-a constatat că acesta prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin zgâriere (posibil cu unghia) și comprimare digitală, necesitând 1 – 2 zile de îngrijiri medicale.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
vezi sa nu te prindem noi mai intai serioja sa vedem cine cui da ce da si mai ales unde!
0
0
vezi ca la sa poca au un pat liber
3
0
Ce comentarii destepte au vreo doi parnaiasi de mai jos..adica maimuistul de la 14,30 si inca unul.... Sa le sugeti pixul la gabori..... In curand, te vom prinde si te foootem in gaoz.... Nu ca nu te-ai fi ars in part, deja..... Cand vezi pooola deschizi gurita, crezi ca esti la stomatolog... Asa ai invatat...
2
4
Exista abuzuri ale Rutierei. Au uitat cand majoritatea agentilor de la Rutiera Cta erau cercetati in instanta! Vai de capul lor.
4
2
Si pt ultraj a primit un an cu suspendare. Ne mai miram de ce prind curaj. Afara sunt mielusei.
7
2
politistii din tara asta sunt niste jigodii ordinare uniforma lor e doar o biata zdreanta pe dina il pupa in cur iar pe amaratul ala de pedofil despre care nu stiau daca e vinovat sau nu l-au omorat ca pe un caine cu spray de caini - jegdarmerita aia trebuie sa infunde puscaria si nimeni sa nu se mai supuna acestor jeguri ordinare si analfabete numite militieni nu mai au nici o autoritate
6
13
A fost slab. De noi care circulam cu trasurile si carutele tiganesti fara nici un fel de acte sau autorizatii toata vara prin Mangalia si statiuni nu au curajul gaborii sa se ia. Mai jecmanim cate un turist , mai ducem lucruri furate din hotel cu trasura ca asta e adevarata sursa de venit si ne merge bine. La vara vom face la fel sa furam clientii la microbuze si taxiuri ca prostii au acte si noi nu e smecherie la Mangalia rau de tot veniti si voi din Constanta ca acolo se aplica legea si nu va mai da voie cu trasura. P.S. Va place mirosul de pisat de cal de la Saturn ?
7
2
De ce politistul nu a folosit arma din dotare legal si nu a imobilizat agresorul?
14
3
Se credea in filmele cu super-eroi, dar el e de fapt la rurala. Sa zica merci ca nu l-a altoit tractoristul pe acest amator in ale politiei
8
21
Foarte iritabile aceste persoane.
12
1
Politistul vietii sa spuna mai bine ca a disperat pe toata lumea si ca mai are putin si pune taxa de jmekerie pe DN38. Ca doar este al lui si trebuie platita taxa de trecere. Si noi suntem prosti si trebuie sa credem ca omul ala nu avea ce face si s-a dus si el, de plictiseala, sa ia un gabor de gat. Hai sa fim seriosi.
8
30
noi respectam drepturile agresorilor
7
15

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212