REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.8° Constanța Mar., 27 Feb. 2024
Anul XX Nr. 6652
5.8° Constanța Marți, 27 Februarie 2024 Anul XX Nr. 6652
 

Polițiștii amenință cu protestele din cauza legii salarizării pentru bugetari

Polițiștii amenință cu protestele din cauza legii salarizării pentru bugetari

Virgil STOIAN 7 februarie 2023 | 00:00 1714

Doar ce s-au potolit protestele polițiștilor și iată că la orizont apar noi probleme. Astfel, Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România (SNPPC), se declară total nemulțumit de o eventuală nouă lege a salarizării pentru bugetari, având în vedere că acea actuală nu a fost aplicată în integralitatea sa. Acesta a declarat pentru Replica faptul că sindicatele se gândesc deja la proteste, începând cu luna martie.

Politistii ameninta cu protestele din cauza legii salarizarii pentru bugetariVasile Zelca

Vă reamintim că principala doleanță a polițiștilor era aplicarea legii 153/2017 prin care salariile polițiștilor se măreau cu câteva sute de lei. Pe lista de revendicări ale sindicaliștilor se mai aflau acordarea unor sporuri prevăzute de lege, dar lăsate în aria de aplicare a ordonatorilor de credite. Conform sindicaliştilor, un exemplu în acest sens este sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, care se acordă discreționar. De asemenea, oamenii legii mai cereau actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat- conform Legii nr. 223/2015- acestea fiind şi ele "îngheţate" în ultimii ani, tot prin OUG.

Ne nemulțumește faptul că dânșii se gândesc la o nouă lege a salarizării, deși pe cea actuală nu au aplicat-o în integralitatea sa. Suntem în același joc din 2010. În 2009 am avut legea 330 neaplicată. După aceea din 2010 până în 2017 legea 284 neaplicată. Din 2017, legea 153 aplicată parțial. Ei acum se gândesc deja la o nouă lege a salarizării, și noi nu suntem încă așezați în grilă așa cum spune legea. Dacă tot te gândești la o nouă lege a salarizării, hai să o facem după cea care este acum în vigoare. Noua lege vine cu o nouă grilă, pot apărea noi sporuri, pot dispărea din sporuri, este o întreagă nebunie. Ne nemulțumește faptul că este ținută un pic la secret. Nu știm ce vor să propună. Suntem în februarie, dânșii au dată de raport pe 31 martie 2023, asta înseamnă că ei trebuiau să discute cu noi aceste eventuale noi propuneri. Să vedem ce înseamnă, ce propuneri au. Se schimbă grila de salarizare, am văzut că au discutat pe scurt de ajustarea coeficientului de salarizare. Cum ajustează? În plus, în minus? Mai alocă pe altcineva la acest coeficienți? Sunt multe lucruri de discutat. Vor încerca să motiveze pe repede înainte, motivând că trebuie să obțină fondurile. Dar de fapt ei vor încerca să mai diminueze din drepturile salariale ale bugetarilor. Legea se aplică tuturor bugetarilor. Nu mai trebuie să mai plecăm după fenta unui președinte de tristă amintire, în sensul în care lăsăm bugetarii care stau în cârca privaților. Pentru că, această lege a salarizării trage în sus salariile și pentru privați. Crescând nivelul de salarizare, automat și privatul trebuie să crească salariile să atragă în dreptul său eventuali angajați.” a declarat Vasile Zelca pentru Replica de Constanța.

Politistii ameninta cu protestele din cauza legii salarizarii pentru bugetari

Președintele SNPPC ia în calcul și eventuale proteste în eventualitatea în care nu se vor înțelege cu guvernanții: Ne gândim la proteste. Vom vedea ce se va întâmpla până la sfârșitul lui februarie, și cu siguranță vom declanșa în martie proteste cu care ne-am obișnuit cu fiecare primăvară a fiecărui an.”   

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Se intampla sub obladuirea lu DGPI
1
0
Nu va este rusine ? Voi bugetarii , luati bani nemunciti .Nu meritati cat aveti , dar sa mmai veniti cu alte pretentii . Toti sunteti rude intre voi,incompetentilor.
2
6
Asa amanintari mai rar am auzit...da cashketa...cashketa, unde e? Sunt atat de multe sindicate in politie,sanatate,invatamant,etc incat acestea au devenit niste fabrici de stors bani de la fraieri( a se citi cotizanti).Daca veti verifica ( tema pentru Recorder sau poate pentru Reuter sau ....)doar in ceea ce priveste lista beneficiilor liderilor de sindicat ,veti constata ca aceste sunt pe alocuri fabuloase vizavi de ,,asa zisa prestatie'' de lideri( leutzi moca,cazari moca,transport moca,telefonie moca,etc).Mai toti marii lideri de sindicat (cu exceptia unuia ucis la Iasi parca la Tepro) au ,,sfarsit'' prin a fi inregimentati politic Miron Mitrea,Dumitru Coarna ,nu mai zic de chiorpek ala care a fost si prim ministru si avocat al poporului,etc...toti cu rezultate de numa numa.Asa e si in politie..sindicate fara numar mana in mana cu conducerea MAI ...oricare ar fi aceea...Despre ce amenintari vorbeste Zelca acum in ajunul de Valentine's/
1
6
Cum de aveti tupeul sa cereti bani mai multi mai miltienilor din moment ce voi nu va faceti treaba ?,adica tot ce inseamna infractionalitate de la hoti de buzunare pana la traficanti de droguri si de femei a crescut continuu in ultimi 20 de ani si voi nu ati vazut nimic sau ati vazut dar din spagi ati cumulat si de la astia vreo cateva salarii pe luna pe langa leafa,in plus in ultimi 20 de ani va crescut continuu salariul si v-au mai dat prieteni vostri in hotii parlamentari si grupa 1 de munca lafel ca si mineri din subteran aia care ies ca si voi dupa 20 de munca la pensie dar au aproape toti silicoza saraci pe cand voi zdrahonilor n-aveti nici pe dracu.Adica mai pe scurt spus contraperformanta voastra profesionala"vedeti ca nu spun ca sunteti spagari"a foat rasplatita cu salarii mai mari,pensii la varste fragede plus pensie de serviciu dar voua vi se pare prea putin tupeistilor unflati de la atata munca"a se citi spaga",ca curge sunca pe voi ca pe porci de sfantul Ignat.
4
6
Cum de aveti tupeul sa cereti bani mai multi mai miltienilor din moment ce voi nu va faceti treaba ?,adica tot ce inseamna infractionalitate de la hoti de buzunare pana la traficanti de droguri si de femei a crescut continuu in ultimi 20 de ani si voi nu ati vazut nimic sau ati vazut dar din spagi ati cumulat si de la astia vreo cateva salarii pe luna pe langa leafa,in plus in ultimi 20 de ani va crescut continuu salariul si v-au mai dat prieteni vostri in hotii parlamentari si grupa 1 de munca lafel ca si mineri din subteran aia care ies ca si voi dupa 20 de munca la pensie dar au aproape toti silicoza saraci pe cand voi zdrahonilor n-aveti nici pe dracu.Adica mai pe scurt spus contraperformanta voastra profesionala"vedeti ca nu spun ca sunteti spagari"a foat rasplatita cu salarii mai mari,pensii la varste fragede plus pensie de serviciu dar voua vi se pare prea putin tupeistilor unflati de la atata munca"a se citi spaga",ca curge sunca pe voi ca pe porci de sfantul Ignat.
4
6
Voua nu va este rusine ? Din 5 sesizarii pe care le-am facut niciuna nu a fost solutionata. Hotii de fura banii din buzunare pe strada, locunintele sunt sparte, masinile sunt vandalizate si voi nu faceti nimic ! Culmea, mai vreti si salarii ca-n occident !
8
8
Bani la stat degeaba nu mișcați nimic tara e plină de interlopi Dați doar amenzi la mizilicuri in timp ce alții fac bani negri din toate excrocheriile Desființarea poliției și înlocuirea cu jandarmi
9
8
Numaiascultați toate minciunile debitate de șefii de sindicate, în special sănăt**e și învățământ. Fiecare instituție afișează pe situl propriu salarizarea pentru posturile din organigramă. Acolo se vad adevăratele venituri, nu ce mint liderii de sindicat. Un profesor gradul 1 cu 18 ore pe săptămână ajunge și la 9000 lei lunar. De un medic sau asistenta va las pe voi sa vedeți, va cruciți.
9
2
Cei mai penali oameni sunt in Poliție. Toate zloatele de la pești până la traficanți și t făcute cu voia voastră. Vă duceți in poliție pt bani, viața frumoasă și pensii la 45 de ani și acum guitzati. Pe voi și pe medici nu va va satura nici prințul Arabiei saudite
12
8
Ce fazta de gogoman are , la fel ca multi alții, vreți bani , pute orașul a droguri a interlopi a proxeneți și voi dormiți dar vreți bani
9
13
zelca moaca de gibon, intelect de melc
5
12

REPLICA

LOTO

6/49
1144810263
5/49
1646443325-02-20243 1 9 4 7 5 5
joker
20168392839