REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
16.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Poliţiştii constănţeni sunt mulţumiţi: vor fi plătiţi suplimentar pentru week-end şi sărbători legale

Poliţiştii constănţeni sunt mulţumiţi: vor fi plătiţi suplimentar pentru week-end şi sărbători legale

Replica API 20 iunie 2014 | 00:00 81

"Începe să se facă dreptate"

"Începe să se facă dreptate"

Poliţiştii constănţeni, şi nu numai, se pot declara mulţumiţi întrucât în data de 18.06.2014, în cadrul şedinţei de Guvern, a fost promovat proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2014 în sensul aplicării unui spor de 75% pentru orele lucrate de poliţişti sâmbătă, duminică şi în sărbători legale. "Este pentru prima dată când putem spune că începe să se facă dreptate pentru agenţii de poliţie care lucrau sute de ore în weekend-uri şi în sărbători, fiind privaţi de timpul petrecut alături de familie, de posibilitatea de a avea o viaţă socială, iar în compensare...aveau salariile mai mici decât cei care lucrează de luni până vineri de la 08.00 -16.00. Totuşi, având în vedere această nouă prevedere, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la un exod al celor care lucrează în neoperativ sau la birouri, către structurile operative care lucrează şi sâmbătă, duminică şi în sărbători legale. Ne punem speranţa că le vor ajunge străzile să patruleze şi să facă muncă de poliţie", au precizat reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie. Agenţii consideră că această reuşită este rodul nenumăratelor demersuri făcute de organizaţie, "singura care reprezintă interesele adevăraţilor poliţişti, pentru a fi recunoscut dreptul poliţistul de a fi plătit suplimentar pentru orele lucrate în zilele sâmbătă, duminică şi sărbători legale", după cum se arată în comunicatul SNAP. Cât despre oamenii legii din Constanţa, aceştia se declară mulţumiţi de situaţie, cel puţin momentan.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272